ROMÂNIA:  Trimisă în faţa Curţii Europene de Justiţie

A.M.
Miscellanea / 17 mai 2018

Trimisă în faţa Curţii Europene de Justiţie

Comisia Europeană a decis astăzi să trimită România alături de alte cinci ţări la Curtea Europeană de Justiţie pentru nerespectarea standardelor UE privind calitatea aerului. România, Ungaria şi Italia au fost trimise în faţa Curţii din cauza nivelurilor ridicate de particule în suspensie în timp ce Germania, Franţa şi Marea Britanie au încălcat valorile limită de dioxid de azot, informează News.ro.

"Decizia de a trimite statele membre în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a fost luată în numele europenilor. Am spus că actuala Comisie este o Comisie care oferă protecţie. Decizia noastră este o concretizare a acestei promisiuni. Pe parcursul ultimului deceniu, statele membre trimise astăzi în faţa Curţii de Justiţie au primit suficiente "ultime şanse" pentru a remedia situaţia. Este convingerea mea că decizia de astăzi va duce la ameliorări pentru cetăţeni într-un timp mult mai scurt. De aceea prezentăm sprijinul concret pe care Comisia îl poate acorda autorităţilor naţionale în eforturile lor de a promova un aer mai curat pentru oraşele europene", a declarat comisarul european pentru mediu, Karmenu Vella.

Comisia Europeană a precizat că ia măsuri pentru a remedia depăşirile semnificative şi persistente ale valorilor limită pentru doi poluanţi cheie, cu impact asupra sănătăţii: dioxidul de azot, care provine, în principal, din emisiile generate de traficul rutier şi de industrie, şi particulele în suspensie, care sunt prezente mai ales în emisiile generate de industrie, de încălzirea locuinţelor, de trafic şi de agricultură.

Aceste măsuri vin în urma Summitului ministerial privind calitatea aerului, convocat de comisarul Vella la 30 ianuarie 2018, ca un ultim efort pentru a găsi soluţii la problema gravă a poluării. Cele 6 state membre în cauză nu au prezentat măsuri credibile, eficace şi la timp pentru a reduce poluarea în cadrul limitelor convenite şi cât mai curând posibil, aşa cum impune legislaţia UE. Prin urmare, Comisia a decis să treacă la acţionarea lor în justiţie, se arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb