Ministerul palestinian de Externe a criticat sâmbătă poziţia României, Ungariei şi Cehiei, care au blocat o declaraţie a Uniunii Europene de condamnare a deciziei SUA de a-şi muta ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, relatează agenţia chineză de presă Xinhua.
Ministerul palestinian de Externe spune că poziţia celor trei ţări contravine politicii UE, iar acţiunea lor împotriva unei astfel de declaraţii comune este "o încălcare clară a Dreptului internaţional, a rezoluţiilor ONU, a Convenţiilor de la Geneva şi a principiilor privind drepturilor omului", adăugând totodată că un astfel de gest încurajează "autorităţile israeliene ocupante să continue să încalce Dreptul internaţional".
România, Cehia şi Ungaria au ajutat vineri Israelul să blocheze o declaraţie comună a Uniunii Europene de condamnare a relocării de către SUA a ambasadei lor de la Tel Aviv la Ierusalim, a relatat publicaţia The Times of Israel în ediţia sa online, citând postul israelian de televiziune Channel 10.
Potrivit unor diplomaţi europeni şi oficiali israelieni, declaraţia, iniţiată de Franţa, urmărea să prezinte o poziţie comună a Uniunii Europene împotriva deciziei Washingtonului.
Însă obiecţiile exprimate de România, Cehia şi Ungaria au ajutat Israelul să oprească această declaraţie.
Conform Channel 10, proiectul de declaraţie menţiona că Ierusalimul ar trebui să fie capitala a două state, Israel şi Palestina, că statutul Ierusalimului ar trebui rezolvat numai prin negocierile de pace şi că ţările membre ale UE nu vor urma exemplul SUA şi nu-şi vor muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.05.2018, 11:38)
In esenta slugile americanilor se cearta cu slugile vest-europenilor .Desi sunt pro PSD trebuie sa recunosc ca argumentele ultimilor sunt mai consistente si mai actuale decat invocarile milenar-mistice ale primilor .O dovada in plus ca in viata lumii primeaza (inca) puterea si nu ratiunea .