România vrea să atragă turişti egipteni

F.A.
Politică / 18 decembrie 2013

Virgil Daniel Popescu, secretar de stat în Ministerul Economiei, a discutat astăzi cu o delegaţie egipteană despre promovarea schimburilor turistice între cele două ţări şi acordarea reciprocă a unor burse de studii universitare şi postuniversitare, potrivit unui comunicat de presă remis astăzi redacţiei.

Delegaţia egipteană a fost condusă de ministrul Cercetării Ştiintifice, George Ramzy Stino, şi de preşedintele Academiei de Ştiinţe, Mamduh Faker.

Ministrul egiptean va vizita diverse institute şi companii româneşti din industria extractivă, din domeniul cercetării în energie, din electronică şi electrotehnică, ştiinţe agricole şi biologice.

La sfârşitul anului trecut, volumul total al schimburilor comerciale româno-egiptene a ajuns la 537,59 milioane de dolari, dintre care 491,66 milioane reprezentau exporturi româneşti, iar restul importuri din Egipt.

În primele zece luni ale anului 2013, schimburile comerciale româno-egiptene au totalizat 483,41 milioane de dolari, dintre care exporturile româneşti au fost de 433,09 milioane de dolari, în creştere cu 31,5% faţă de perioada similară a anului precedent.

Egiptul constituie cea mai mare piaţă de desfacere a produselor româneşti din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Conform datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, la 30 septembrie 2013, în ţara noastră erau înregistrate 1.585 de societăţi comerciale cu capital egiptean şi româno-egiptean, însumând 37,65 milioane de dolari capital social. Astfel, Egiptul se situează pe locul 46 în clasamentul investitorilor străini din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb