"Romaqua Group" a investit în ultimii cinci ani peste 200 de milioane de lei în fabrica de bere pe care o deţine la Sebeş, unde produce 60.000 de litri pe oră. Construcţia fabricii a început în luna iulie 2007, pe un teren de 25 de hectare. Locaţia Sebeş-Lancrăm a fost aleasă datorită poziţionării strategice, în centrul ţării şi pentru că este aproape de proiectata joncţiune de autostrăzi.
Fabrica de bere Sebeş a Romaqua Group, inaugurată în luna mai a anului 2008, este un proiect greenfield ce înglobează cele mai noi tehnologii la nivel mondial. Potrivit unui comunicat de presă al companiei, tehnologia germană de producţie şi îmbuteliere utilizată cumulează integral, pentru prima oară într-o singură fabrică, cele mai noi procese de producţie precum şi tehnologia cea mai avansată.
Chiar şi în condiţii de criză, numărul de angajaţi de la Fabrica de bere Sebeş a crescut de la 235 de angajaţi în 2008 la 270 de angajaţi în prezent. Mare parte din investiţiile derulate în cei 5 ani au fost în extinderea capacităţii de îmbuteliere la 60.000 de litri pe oră, dar şi în tehnologii "environmentaly friendly" pentru reducerea consumului de apă şi de energie electrică şi termică. Filtrarea berii se realizează cu filtre cu membrane care sunt mult mai prietenoase cu mediul înconjurător şi cu angajaţii, pentru că nu creează deşeuri precum kieselgur-ul folosit în alte fabrici de bere. De asemenea, se obţine o filtrare mult mai eficientă faţă de filtrarea cu kieselgur, obţinându-se o bere mai limpede.
"Chiar dacă am studiat cu câţiva ani înainte piaţa berii, am considerat că va fi o mare provocare, în România fiind prezente 4 mari companii multinaţionale producătoare de bere. Am acceptat provocarea şi iată că după 5 ani suntem foarte mândri de rezultatele obţinute", declară Radu Lăzăroiu Managing Director Romaqua Group.
Albacher a fost primul brand de bere produs la fabrica din Sebeş-Lancrăm, însă Romaqua a mai lansat încă două branduri de bere, Dorfer şi Mühlbacher. Albacher este prezent pe piaţă cu sortimentele Albacher Premium, Albacher Winter, Albacher Easter şi mai nou Albacher Radler, acestea fiind îmbuteliate atât la PET şi doză, cât şi la sticlă.
Berea Albacher deţine poziţia a patra pe piaţa berii cu un procent de circa 9,4% (perioada decembrie 2012 - ianuarie 2013, date interne Romaqua Group).
Romaqua Group produce mai multe branduri de apă minerală, printre care şi Borsec, băuturi răcoritoare carbogazoase şi răcoritoare plate, seminţe de floarea-soarelui, o băutură energizantă şi bere. Romaqua Group are peste 2.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de circa 140 de milioane de euro.
Romaqua Group, companie cu capital autohton privat, cu 15 ani de activitate, are în portofoliu 12 branduri: Borsec (ape minerale naturale natural carbogazoase şi plate), Stânceni (apă minerală naturală carbogazoasă), Aquatique (apă minerală naturală oligominerală plată), Giusto, Quick Cola, Lămâiţă şi Cico (băuturi răcoritoare carbogazoase), Giusto Natura, Giusto Natura Plus (băuturi răcoritoare plate) Metropolitan Play (seminţe de floarea-soarelui), Giusto Elektrik (băutură energizantă), Albacher, Dorfer şi Mühlbacher (bere). Borsec este liderul pieţei de ape minerale naturale, iar Giusto Natura liderul pieţei de băuturi răcoritoare plate (still drinks). Romaqua Group are peste 2.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de circa 140 de milioane de euro.
Berea Albacher este produsă exclusiv din ingrediente naturale. Ambalajul OxyProof, inovaţie tehnologică ce include atât dopul cât şi materialul PET, garantează prospeţimea produsului pentru perioade mai îndelungate. Integritatea berii este asigurată prin guleraşul special aplicat pe gâtul sticlei. Un alt aspect important legat de sănătatea consumatorilor îl reprezintă folia de protecţie din aluminiu aplicată pe doza de bere. Această protecţie este deosebit de importantă deoarece, conform articolelor apărute în presa internaţională şi preluate intens de presa din România, s-au înregistrat chiar decese din cauza bacteriei Leptospira care se găseşte pe capacele unor doze.