BNY Mellon a fost desemnat de către Romgaz ca bancă depozitară pentru programul său Global Depositary Receipt (GDR) listat în această săptămână la London Stock Exchange (LSE).
"Fiecare titlu de depozit GDR Romgaz reprezintă o acţiune obişnuită şi se tranzacţionează la LSE sub simbolul < SNGR >", se arată într-un comunicat de presă.
"Acesta este un eveniment foarte important în strategia Romgaz de a deveni un lider regional în explorarea, producerea şi furnizarea energiei", a spus Virgil Marius Metea, CEO la Romgaz.
"Oferta noastră publică iniţială (IPO) a primit o cerere instituţională de înaltă calitate din partea tuturor regiunilor în care au fost oferite titluri de valoare. Stabilirea cu succes a preţului ofertei noastre reprezintă un sprijin clar al procesului de investiţii în Romgaz şi reflectă puterea apetitului investitorilor pentru povestea de succes a gazului în România. Aşteptăm cu nerăbdare să fim listaţi la Bursa de Valori Bucureşti, precum şi tranzacţionarea certificatelor de depozit GDR la London Stock Exchange", a precizat domnia sa.
Potrivit sursei citate, şaizeci şi patru la sută din ofertă reprezintă acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti, iar restul este constituit din certificate de depozit GDR listate la LSE.
"Aceasta este cea mai mare ofertă publică iniţială (IPO) românească de până acum şi prima privatizare românească urmată de includerea certificatelor de depozit GDR care vor fi tranzacţionate la London Stock Exchange", a spus Christopher M. Kearns, CEO la departamentul Depositary Receipts, BNY Mellon. "Noi am ajutat la dezvoltarea infrastructurii GDR a ţării, împreună cu Romgaz, cu consilierii şi cu autorităţile de reglementare ale acestei companii. Sperăm că acest lucru va fi un exemplu pentru alte companii din România care urmăresc creşterea capitalului", a mai spus el.