Romgaz dă gaze la ELCEN, cu ţârâita

A.A.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 17 decembrie 2015

Conducerea Romgaz a decis să prelungească, până la 31 decembrie, contractul cu Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), dar îl condiţionează pe cel pentru 2016 de încheierea Convenţiei de eşalonare, conform unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Consiliul de Administraţie al Romgaz a decis marţi încheierea contractelor de furnizare gaze naturale între Romgaz şi Electrocentrale Bucureşti pentru categoriile Casnici şi Producători de Energie Termică (CPET) şi Non-casnici (NC) pentru perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2016, în aceleaşi condiţii contractuale, "mai puţin prevederile contractuale referitoare la procentul de penalităţi şi la capitolul imputaţia plăţii".

Aceste aspecte urmează să fie renegociate, potrivit comunicatului.

Electrocentrale Bucureşti înregistrează o datorie restantă de peste 300 milioane de lei către Romgaz.

ELCEN este producătorul şi furnizorul de agent termic pentru RADET, societate responsabilă de distribuţie la nivelul capitalei. ELCEN are de recuperat de la RADET aproape un miliard de euro, din care 650 milioane euro reprezintă debitul principal (pentru marfa livrată), iar restul sunt penalităţi.

Pe 16 noiembrie, conducerea "Romgaz" a decis continuarea furnizării gazelor naturale către ELCEN, necesare producţiei de energie termică, prin semnarea unui nou contract pe o perioadă de o lună.

Atunci, compania anunţa că, până în data de 15 decembrie 2015 urmează să se încheie o convenţie de eşalonare a datoriilor restante, condiţie obligatorie pentru continuarea furnizării de gaze naturale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb