Rovana Plumb a participat la Consiliul de Mediu al Uniunii Europene

F. A.
Politică / 18 decembrie 2012

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, a participat ieri la reuniunea Consiliului de Mediu al Uniunii Europene, ce a avut loc la Buxelles şi a reunit miniştri de mediu din statele membre, conform unui comunicat de presă.

Un prim subiect discutat în cadrul reuniunii s-a referit la adoptarea Concluziilor Consiliului referitoare la Comunicarea Comisiei privind "Planul de salvgardare a resurselor de apă ale Europei"(Blueprint)". Conform comunicării, presiunile importante asupra apelor din UE sunt generate de utilizarea excesivă a apelor, cantităţile de poluanţi, modificările hidromorfologice cauzate în primul rând de creşterea demografică, utilizarea terenurilor şi activităţile economice.

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb a susţinut necesitatea unei abordări comune la nivel european referitoare la integrarea elementelor de protecţie a apelor în politicile sectoriale dezvoltate la nivelul Uniunii Europene.

"Considerăm că este necesară o mai mare implicare şi coordonare la nivel european în ceea ce priveşte promovarea inovării în domeniul apelor. Luând în considerare resursele financiare limitate şi fondurile mari necesare penru studii şi cercetare, credem că ar fi binevenită dezvoltarea unor programe europene de cercetare dedicate", a completat ministrul Mediului.

Următorul punct dezbătut în cadrul Consiliului de Mediu l-a reprezentat "înverzirea" Semestrului European. Anul 2012 marchează sfârşitul unui Semestru European bazat pe o coordonare consolidată a politicilor economice, iar pentru cel de-al treilea semestru european, Comisia Europeană identifică cinci priorităţi economice şi sociale pe care ar trebui să se concentreze eforturile la nivel naţional şi la nivelul UE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb