RUS ÎŞI DĂ DEMISIA Cursul leu/euro scade în urma remanierii Guvernului

F. A.
Politică / 6 august 2012

Cursul leu/euro scade în urma remanierii Guvernului
  • document ataşat CV-uri Radu Stroe, Mona Pivniceru, Dan Şova
    apasă aici pentru a descărca.

    UPDATE 6: Isărescu: Cine nu ştie să dialogheze să plece, nu să ne scoată pe noi din casă

    Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a declarat, astăzi, că politicienii vor afla în curând că pe pieţele financiare "gura bate fundul", singura soluţie fiind dialogul, care ar trebui să domine discursul politic, potrivit Realitatea TV, cine nu îl stăpâneşte trebuind să plece, fără a avea pretenţia să-i scoată pe ceilalţi din casă.

    Guvernatorul BNR a mai afirmat: "Nu trebuie uitat că lumea aceasta este formată din pieţe de unde România ia sume importante ca să-şi finanţeze deficitul bugetar şi ca să merg mai departe pentru a plăti salarii, pensii. Deci, aici nu e vorba de o joacă a BNR şi de o interferenţă. Aici este vorba de a trasmite semnale foarte clare că această ţară trebuie să meargă înainte, instituţiile trebuie să-şi facă datoria".

    Domnia sa a mai precizat că BNR îşi face datoria, caută să obţină profit şi să achite la buget 80% din această sumă, care-l ajută pe ministrul de Finanţe, Florin Gerogescu, să-şi îndeplinească obiectivele.

    "Realitatea este aceasta: depindem de pieţele internaţionale şi ele te penalizează dramatic", a mai afirmat Isărescu, adăugând: "Deocamdată se vede pe curs. Se va vedea şi pe costurile de finanţare, inevitabil. Şi e greu să discerni cât vine din plan internaţional, din locaţie geografică, din imagine şi cât vine din ce se întâmplă pe plan intern".

    ---------------------------------------------

    UPDATE 5: Euro s-a depreciat 4,5740 lei

    O posibilă consecinţă a scăderii puternice a cursului ar putea fi limitarea de către BNR a sumelor acordate, astăzi, băncilor prin operaţiuni REPO, la 6 miliarde lei, potrivit unei dealer. Sursa citată a adăugat că aceasta este o modalitate de a controla cursul.

    Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,5740 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 7,41 bani comparativ cu vineri, când euro a fost cotat la 4,6481 lei.

    Dolarul american s-a depreciat în raport cu moneda naţională, BNR stabilind un curs de 3,6997 lei, faţă de 3,7972 lei în şedinţa precedentă.

    Gramul de aur a fost cotat la 191,09 lei, în coborâre cu 3,70 lei comparativ cu 194,79 lei, valoarea stabilită vineri.

    Francul elveţian a fost cotat de BNR la 3,8077 lei, coborând de la 3,8695 lei, valoare stabilită vineri.

    ----------------------------------

    UPDATE 4: Ponta: Avem nevoie de o guvernare stabilă până la alegeri

    Ponta a afirmat, astăzi, că dacă USL va avea majoritate după alegerile din noiembrie, el va numi un Guvern european, puternic, iar că până atunci trebuie o guvernare stabilă, care să pregătească schimbările din societatea românească din perioada 2012-2016.

    "Trebuie să prezint preşedintelui Antonescu propunerile de remaniere pe care le-am considerat necesare", a mai menţionat premierul. Astfel, la Ministerul de Interne a fost propus Mircea Duşa, Radu Stroe a fost propus Ministru Delegat pentru Administraţie, în timp ce Titus Corlăţean a fost propus ministru la Externe, Dan Şova, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, iar Ministerul Justiţiei i-ar reveni judecătoarei Mona Pivniceru.

    -----------------------------

    UPDATE 3: Posibilă remaniere la Guvern

    Ponta propune Guvern de Uniune Naţională

    USL ia în considerare schimbarea conducerilor mai multor ministere, potrivit surselor de presă urmând să fie numiţi Titus Corlăţean la Externe, Radu Stroe la Administraţie, Mircea Duşa la Interne, pe când Justiţia ar urma să fie preluată de PNL sau de un tehnocrat, iar Andrei Marga să devină ambasador în Germania.

    La ora 13:00, Victor Ponta va face declaraţii de presă la Palatul Victoria. Vă vom ţine la curent cu detaliile.

    -------------------------------

    UPDATE: Rus: Au fost presiuni la persoana mea

    În cadrul conferinţei de presă, Ioan Rus a mai precizat că asupra sa s-au făcut numeroase presiuni.

    Ministrul demisionar a afirmat: "Din momentul solicitării CCR, asupra mea şi asupra MAI s-au exercitat nenumărate presiuni, discuţii, aprecieri de către politcienii români, începând cu Traian Băsescu şi terminând cu Crin Antonescu. Acest lucru este inacceptabil, eu sunt un politican corect şi limitele demninăţii mele mi le stabilesc singur. Nu pot fi părtaş la nimic din ceea ce înseamnă nerespectarea legii în România".

    Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a menţionat că Rus avea motive să demisioneze.

    ------------------------------------

    Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, şi-a anunţat, astăzi, demisia de onoare, în urma scandalului privind listele electorale de la referendumul din 29 iulie.

    Totodată, ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, şi-a anunţat, şi el, demisia din funcţia deţinută.

    Opinia Cititorului ( 5 )

    1. Cand urmeaza demisia intregului guvern?

      Este, indirect , o recunoastre a incapacitatii guvernului. Cand vin la rand ceilalti?. 

      1. Premierul V.Ponta a facut o remaniere controlata si noii numiti in actualul guvern respecta situatia din coalitie. Se tinde spre un echilibru politic temporar ,binevenit. Vedeti si situatia cursului leu/euro care si-a inversat trendul.Idem cursukl leu/dolar. Situatia extrem de fluida tinde sa se stabilizeze intr-una mai echilibrata. Numirea dlui A.Marga ,de la externe in functia de ambasador in Germania este o mutare corecta. Ca si a d-nei Mona Pivniceru la Justitie. In curand vom avea propuneri pentru schimbarea dnei L.Kovesi si a dlui D.Morar. Ultimul consilier de la Cotroceni eliberat din functier, celebrul Funeriu, atrebuit sa plece. O posibila intalnire Merkel- Putin ,la Berlin ,il vor gasi acolo pe dl A.Marga in clitate de ambasasdor . Pentru suspendat,se apropie funia de par. Acum este in faza de disperare,urmeaza faza de manie si resemnare.. In ceea ce priveste capacitatea sa profesionala,ca marinar, ultimul examen a dus la ciocnirea navei conduse ,cu alta. Deci esec.! Vorba cuiva : vin vremuri interesante..vom reveni.

      Stimati domni,

      nu demiterea este solutia ci oferirea de premize care sa dovedeasca celor dispusi sa investeasca in tara noastra ca suntem capabili sa fim coerenti cel putin in declaratii, daca nu si in actiuni.  

      bine d-le ponta, avem nevoie de o guvernare stabila pana la alegeri, adica pana va vedti cu sacii in car, desi ma indoiesc ca sunteti in stare, la cursul actual al valutelor nu cred ca faceti fata platii pensiilor si salariilor, ca doar astea sunt masurile economice visate de cei ce sprijina usl-ul... iar slabirea leului are si un avantaj pentru guvern , poate acoperi prin inflatie cresterea salariilor, ba poate mai da ceva la pensii in preajma alegerilor, cand cursul va fi pe la 5 lei pentru un euro...

      un lucru ma nelinisteste, pana acum am avut cel mai cinstit guvern si s-a dovedit a fi cel mai hot, mincinos, manipulator si cum vreti sa mai spuneti despre el, dupa alegeri vom avea un guvern european, ca romanilor li s-a acrit de atata cinste si trebuie cumva eliberati penalii din puscarie iar cei din parlament protejati, asa ca nu pot sa nu ma intreb oare ce se ascunde in spatele acestui guvern european?mi se face frica sa fac presupuneri, tinand cont de ce s-a intamplat pana acum... 

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    Apanova
    digi.ro
    aages.ro
    danescu.ro
    boromir.ro
    librarie.net
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    13 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9732
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
    Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    Mirosul Crăciunului
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb