Rusia şi China vor să ajungă la un comerţ bilateral de 100 de miliarde de dolari până în 2015

E.D.
Internaţional / 19 aprilie 2014

Rusia şi China pot să îşi dezvolte comerţul bilateral la 100 de miliarde de dolari până în 2015, a declarat ieri vicepremierul rus Dmitri Rogozin, după o întâlnire cu oficiali din cele două ţări, transmite RIA Novosti.

Rogozin a spus că relaţiile comerciale dintre Rusia şi China au crescut în primele două luni ale acestui an cu 4%, dar că este nevoie de mai mult pentru atingerea acestui obiectiv.

"Ritmul este insuficient pentru a respecta obiectivul stabilit de liderii din Rusia şi China, de a aduce valoarea comerţului bilateral la 100 de miliarde de dolari până în 2015", a arătat Rogozin la reuniunea organizată la Vladivostok, în Orientul Îndepărtat al Rusiei.

Anul trecut, China a devenit cel mai important stat partener al Rusiei în relaţiile comerciale, în timp ce Rusia este al nouălea partener al Chinei, a spus oficialul rus.

Oficialii chinezi vor să stimuleze investiţiile în Rusia şi să încurajeze un mediu de afaceri atractiv, potrivit oficialului rus, care a adăugat că Rusia va prezenta mai multe proiecte mari de investiţii la un târg expoziţional care va fi organizat în China în luna iunie.

Autorităţile de la Beijing îşi întăresc legăturile de afaceri cu Moscova pe fondul relaţiilor tensionate din Rusia şi Uniunea Europeană.

Preşedintele Vladimir Putin urmează să facă o vizită în China luna viitoare şi să semneze mai multe acorduri bilaterale, inclusiv unul referitor la livrări de gaze în această ţară.

Investitorii chinezi au confirmat recent planuri de lansare în acest an a primei faze a unui proiect de exploatare a lemnului în Siberia. Premierul rus Dmitri Medvedev a declarat recent că relaţiile de colaborare cu China reprezintă o prioritate pentru Rusia.

China este interesată şi de dezvoltarea unor proiecte de energie în Crimeea, a afirmat miercuri vicepremierul rus Arkadi Dvorkovici.

În urma anexării Crimeei de către Rusia, statele europene au anunţat un plan în trei etape de sancţionare a Rusiei. În prima etapă, au fost suspendate discuţiile între mai multe comisii de lucru din Rusia şi UE. În cea de-a doua, UE a anunţat sancţiuni şi îngheţări de active împotriva mai multor oficiali ruşi. A treia etapă, nepusă încă în practică, include sancţiuni economice.

Potrivit Ministerului rus de Externe, sancţiunile împotriva Rusiei sunt nepotrivite şi contraproductive.

Uniunea Europeană este cel mai mare partener comercial al Rusiei. Aproape jumătate din exporturile ruseşti, 292 de miliarde de dolari, ajung în ţări UE. În schimb, Rusia este al treilea mare partener de comerţ al UE, cu importuri de 169 de miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb