În urma ocupării forţate a celor două aeroporturi din peninsulă, Sevastopol (Belbek) şi Simferopol, ministrul Afacerilor Interne al Ucrainei, Arsen Avakov, a postat pe Facebook un raport conform căruia incinta a fost blocată de unităţile militare ale flotei Federaţiei Ruse, iar în clădire au pătruns militari şi grăniceri ucraineni, transmite presa din Republica Moldova.
Noaptea trecută, aproximativ o sută de militari au luat cu asalt aeroportul, în jurul orei 0. Angajaţii Ministerului de Interne ucrainean au încercat să îi respingă, dar răspunsul acestora a fost: "Nu avem instrucţiuni să purtăm negocieri cu voi". Nu au fost înregistrate ciocniri.
În pofida faptului că ocupanţii au fost alungaţi, autorităţile ucrainene îşi exprimă îngrijorarea că nu vor face faţă forţelor militare regulate ale Federaţiei Ruse.
Între timp, Arsen Avakov a declarat că problema nu mai ţine de competenţa ministerului pe care îl conduce, urmând a fi preluată de Consiliul Securităţii şi Apărării Naţionale din Ucraina.