S-a golit jobenul magicienilor profitului?

Ceva se întâmplă de câteva zile în legătură cu spovedaniile din presă. Nu, nu este vorba de "agenţii acoperiţi" din cadrul breslei, ci de scandalurile în care sunt implicate mari companii internaţionale, atât din sectorul economiei reale cât şi din cel financiar.

Tesco, cea mai mare companie de retail din Marea Britanie şi a doua la nivel mondial după Wal-Mart (n.a. din punctul de vedere al profitului), a ajuns pe prima pagină în presa britanică în urma "supraevaluării" profitului din prima jumătate a anului cu circa 250 de milioane de lire sterline. De unde vine "greşeala"? Din "contabilizarea unor venituri care încă nu au fost încasate şi contabilizarea întârziată a unor costuri la nivelul diviziei care se ocupă de vânzarea produselor alimentare", după cum scrie Bloomberg.

Cu alte cuvinte, Tesco întârzia cât putea de mult plata furnizorilor şi "transfera" în perioada curentă o serie de venituri ale unor trimestre ulterioare perioadei de raportare. O altă cale de supraevaluare a profitului a fost contabilizarea reducerilor de preţ oferite de furnizori, care apar în documente sub numele de venituri comerciale. Acestea pot lua şi forma "taxelor de raft" plătite de marile companii multinaţionale pentru plasarea mai bună şi promovarea produselor livrate companiei de retail.

Publicarea "greşelii" de la Tesco a "şocat analiştii şi directorii executivi", după cum scrie Reuters, dar nu din cauza manipulării datelor contabile, ci din cauza dimensiunii rectificării profitului. Contabilizarea în avans a veniturilor este, se pare, o practică frecvent întâlnită, deşi se cunosc riscurile sale majore. În condiţiile contabilizării în avans a veniturilor pe scară largă, este foarte probabilă şi distorsionarea datelor oficiale privind vânzările retail, cu efect de supraestimare a cererii şi veniturilor consumatorilor.

Curios este faptul că schimbarea pe bandă rulantă a conducerii Tesco, companie aflată aproape de vârful clasamentului mondial, după Wal-Mar şi Carrefour, nu a ridicat suspiciuni. Nici plecarea directorului financiar, cu câteva zile înainte de anunţarea "dezastrului financiar", nu a ocupat prea mult loc în presă.

De parcă scăderea masivă a acţiunilor companiei la bursă nu ar fi fost de ajuns, Reuters arată că "este posibilă chemarea şefilor Tesco în faţa unei comisii parlamentare, ca urmare a scandalului contabil".

Dar de ce se amestecă Parlamentul în problemele Tesco, chiar dacă Adrian Bailey, preşedintele Comitetului pentru Afaceri şi Inovaţii a caracterizat "eroarea" contabilă drept "stratosferică"?

Reprezintă compania de retail o ameninţare pentru stabilitatea economică a Marii Britanii? Se poate. "Probabil vom extinde ancheta la nivelul întregului sector de retail, pentru a vedea în ce măsură problemele de acum doi ani mai sunt prezente", a mai declarat Bailey, care ia în considerare chemarea în faţa comisiei şi a auditorului PwC.

Dincolo de Ocean, manipularea rezultatelor, de data aceasta la nivelul fondurilor de investiţii, a luat o formă diferită.

Cu câteva zile înainte de plecarea intempestivă a lui Bill Gross de la Pimco, cea mai mare companie de administrare a fondurilor de obligaţiuni la nivel global era investigată de SEC (n.a. Securities and Exchange Commission, instituţia de reglementare a pieţelor financiare din SUA) pentru "umflarea artificială a randamentelor", după cum scrie Bloomberg.

Ancheta SEC se concentrează asupra Total Return Exchange Traded Fund, un fond de 3,6 miliarde de dolari administrat chiar de Bill Gross (n.a. ETF sunt fonduri de investiţii tranzacţionate la bursă, portofoliile lor fiind alcătuite, în principal, din acţiuni şi obligaţiuni). Chiar dacă ştirea a apărut recent, instituţia de reglementare a burselor din SUA anchetează Pimco de circa un an, încercând să descopere dacă "Pimco a cumpărat obligaţiuni la un preţ redus, iar apoi a utilizat valori mai ridicate pentru estimarea randamentelor", după cum mai scrie Bloomberg. Conform datelor de la Bloomberg, Total Return ETF a fost înfiinţat în martie 2012, iar de atunci a înregistrat un randament de 16%.

Matt Levine, care înainte să scrie pentru Bloomberg a fost bancher de investiţii la Goldman Sachs, explică modul de funcţionare al "ingineriei financiare" investigate de SEC.

Luând ca exemplu un ETF constituit după indicele S&P 500, Levine arată că, la evaluarea performanţei zilnice a fondului, administratorul poate fi "vrăjit" de perspectivele companiei Apple, folosită ca exemplu, considerând că un preţ de 102 dolari pe acţiune nu reflectă "adevărul", o valoare mai relevantă fiind 150 de dolari pe acţiune. Zis şi făcut, chiar dacă este ilegal! Din moment ce Apple reprezintă circa 3,5% din valoarea indicelui S&P 500, evaluarea performanţei fondului cu un preţ de 150 de dolari pentru acţiunile Apple aduce un randament suplimentar al "zilei de lucru" de 1,5% (n.a. articolul integral al lui Matt Levine se găseşte la adresa www.bloombergview.com/articles/2014-09-24/pimco-bought-some-little-bonds).

Deocamdată mai avem de aşteptat până la finalizarea anchetei, dar dacă SEC va confirma acuzaţiile, atunci vor fi puse sub semnul întrebării randamentele financiare ale tuturor fondurilor de investiţii.

În cazul Pimco, este uşor să se arunce vina pe administratorii fondurilor şi pe conducerea executivă a organizaţiei. Dar sunt ei singurii vinovaţi, în condiţiile în care se confruntă cu perspectiva ieşirii masive a investitorilor, pe fondul performanţelor tot mai scăzute?

Oare randamentele scăzute ale fondurilor de investiţii şi a celor de pensii nu se datorează şi politicilor monetare promovate de principalele bănci centrale? Bill Gross înţelege foarte bine fenomenul, după cum a arătat şi într-una dintre analizele sale lunare recente.

"O economie financiară bazată pe credit depinde de expansiunea perpetuă a creditului pentru supravieţuirea sa. Fără credit suplimentar, dobânda pentru datoriile anterioare nu mai poate fi plătită, în absenţa vânzărilor de active, iar aceasta va conduce la declanşarea unui cerc vicios al deflaţiei datoriilor, recesiune şi depresiune economică", a scris fostul şef de la Pimco.

Deoarece marile bănci centrale încearcă să stopeze această deflaţie printr-o relaxare cantitativă fără precedent, dobânzile aflate aproape de minimele istorice au obligat, practic, managerii fondurilor de investiţii să apeleze la astfel de "artificii" pentru poleirea rezultatelor.

Cu presiuni asemănătoare se confruntă şi marile companii de retail, organizaţii ale căror dimensiuni şi probleme logistice le fac să fie adaptate doar unui mediu economic marcat de expansiunea necontenită a creditării.

Oare cât vor mai forţa băncile centrale menţinerea dobânzilor la minimele istorice? Până când fondurile de investiţii se vor prăbuşi sub povara gradului de leverage acumulat pentru îmbunătăţirea randamentelor? Sau până când Tesco va avea pe rafturi doar dobânzi negative la suprapreţ?