Să mai spulberăm un mit, acela că ,,salariile BNR nu au nicio legătură cu bugetul de stat''

Vreau să precizez de la bun început: nu am nicio problemă cu mărimea salariilor din BNR. Salariul Guvernatorului/preferaţilor săi nu este mic sau mare per se, salariul Guvernatorului este mic sau mare în funcţie de ce face de banii respectivi. Prin urmare, cei 11.000 / 13.000 / 16.000 / 21.000 de euro sau cât se va mai dovedi de la o zi la alta că reprezintă venitul de natură salarială al domnului Isărescu este mult sau puţin în funcţie de ce a făcut / ce performanţe a avut domnul Guvernator de banii ăştia.

Dar mă deranjează minciuna. Ca jurnalist, nu poate pretinde nimeni vreodată că am spus un neadevăr în spaţiul public. În scurta perioadă în care am fost purtător de cuvânt al Autorităţii de Supraveghere Financiară, nu poate pretinde nimeni vreodată că am spus vreun neadevăr sau că nu am răspuns întotdeauna cu celeritate, pe baza datelor care mi-au fost puse la dispoziţie, la întrebările jurnaliştilor. Consider presa a 4-a putere în stat. Am insistat să am această conduită legală şi corectă, în ciuda a ceea ce mi s-a comunicat, voluntarist şi nelegal, că reprezintă politica de comunicare personală a unei persoane plantate la conducerea unei autorităţi de interes public şi anume că: "trebuie să transmitem răspunsurile care ne interesează pe noi, nu neapărat pe ziarişti'', contrar legii şi contrar misiunii publice a acelei autorităţi. Faptul că nu am achesat la această agendă personală cel mai probabil a contribuit decisiv la încetarea de facto a contractului pe care îl aveam, încetare pe care o consider abuzivă. Totul se va afla.

De aceea m-am tăvălit pe jos râzând auzind cum se majorează de la o lună la alta, ba chiar de la o zi la alta, veniturile spuse din gură ale Guvernatorului Isărescu. Pentru că am avut imaginea insider-ului - cel mai mare activ căpătat la ASF. Într-un fel, Mugur Isărescu şi Mişu Negriţoiu sunt verişori, dacă îmi permiteţi această metaforă, documentată inclusiv prin retragerea intempestivă simultană de la posturile din SUA în toamna anului 1990 şi aducerea la posturi: unul ca Guvernator, altul ca vicepremier. Nu este de mirare că de atunci activitatea lor lucrativă s-a concentrat pe posturile din România, unde au devenit captivi, întrucât nu am elementele necesare să afirm că, dacă vreunul dintre ei ar mai fi vrut să lucreze în SUA, ar mai fi primit viză de lucru. Dar poate mă înşel.

Astăzi, însă, vreau să mai demontăm un mit: acela că salariile din BNR nu au nicio legătură cu bugetul de stat. Este evident mai mult decât un mit, este o mare minciună. Să explic. Am fost primul care a afirmat şi susţinut cu tărie în spaţiul public, atunci când se vehiculau informaţii contrare şi neadevărate, că salariile BNR nu sunt plătite de la bugetul de stat, ci din bugetul propriu al BNR. Dar de la acest adevăr până la transmiterea pe canale oficiale a informaţiei că salariile BNR nu au nicio legătură cu bugetul de stat, este o mare distanţă, explicabilă prin rădăcina comună a celor care consideră că "trebuie să transmitem răspunsurile care ne interesează pe noi, nu neapărat pe ziarişti".

Omiţând să amintească perioada de până în 2003, când pierderile operaţionale ale BNR însumau peste 600 de milioane de euro, BNR arată că face profit. Inclusiv această chestiune este discutabilă a laudei de sine prin componenta lucrativă derivată din monopolul politicii monetare şi al emiterii de monedă. Tocmai pentru că astfel de postură (profit din monopol) nu este normală, legiuitorul s-a gândit să impoziteze cu 80% profitul realizat de către BNR.

Deci BNR plăteşte 80% impozit pe profit. Doar că, atenţie, profitul impozabil cu 80% este după deducerea cheltuielilor de funcţionare, inclusiv a celor salariale. Deci plăteşte 80% din profitul net, după ce, BNR, prin lege, şi-a creat dreptul să facă cheltuieli, inclusiv cu salarii şi bonusuri. Deci BNR plăteşte 80% din ceea ce rămâne după ce îşi scad cheltuielile necesare (inclusiv indemnizaţii de pensionare şi salarii, BMW-uri etc).

Spre exemplu, dacă Mugur Isărescu nu şi-ar fi acordat indemnizaţie de pensionare de 95.000 de euro, fără să se pensioneze, aspect care trebuie cercetat de Curtea de Conturi, profitul BNR s-a diminuat cu 95.000 de euro. Prin urmare, fără acordarea indemnizaţiei, BNR ar fi trebuit să plătească în plus 80% din cei 95.000 de euro ca impozit pe profit, respectiv 76.000 de euro. Pentru că domnul Isărescu şi-a plătit indemnizaţia de pensionare fără să se pensioneze, pe parcursul anilor fiscali, bugetul a fost păgubit de 76.000 de euro. Deci are legătură sau nu fondul de salarii/premiere/bonusuri/prime de despărţire cu bugetul de stat? Evident că are.

M-am tăvălit din nou pe jos râzând când l-am auzit vineri seara, la Antena 3, pe domnul Adrian Vasilescu încercând să dea o tentă legală acordării indemnizaţiei de pensionare fără să existe pensionarea Guvernatorului şi zicând că cei 95.000 de euro sunt un "cadou de despărţire" la împlinirea vârstei de 65 de ani. Drace, un ceas sau o medalie nu găseau?

Imediat domnul Vasilescu a recunoscut că este o exprimare greşită (i se întâmplă rar, dar ce putea să spună?) şi a afirmat că este un drept stabilit discreţionar de către BNR prin care celor care au mai mult de 10 ani de activitate în BNR, la împlinirea vârstei de pensionare, li se dă această "indemnizaţie de pensionare", în fapt, cu cadou menit să le rotunjească veniturile. Evident şi aici este un dublu standard: spre exemplu, de ce ar lua Isărescu 10 salarii pentru că a muncit mai mult de 10 ani la BNR, şi nu ar lua şi un alt angajat, mai tânăr, care a muncit să spunem 20 de ani, şi se desparte de BNR fără să atingă vârsta de pensionare? Răspunsul pe care pot să mi-l dau în urma lipsei unor explicaţii oficiale este că BNR pare să devină un loc de parcare pentru anumiţi funcţionari ai statului care, atunci când se apropie de pensie, se alătură băncii. Unii din motivul de a avea o anumită protecţie, alţii din motive pur financiare, fiind recompensaţi pentru activităţi trecute, iar cei mai mulţi care îşi descoperă vocaţia de benerişti după vârsta de 50 de ani, din amândouă motivele.

Faptul că domnul Mugur Isărescu a găsit de cuviinţă să îşi plătească 95.000 de euro fără să se pensioneze mă trimite cu gândul la ceva în plus: ceva îmi spune că angajaţii BNR, întrucât au condiţii speciale de remunerare, au condiţii speciale şi de pensionare.

Nu este un secret că sunt categorii de angajaţi, în anumite instituţii ale statului, care se pensionează cu 80% din media veniturilor lunare din ultimul an. Evident, când îţi dublezi veniturile lunare din ultimele 12 luni, vei avea şi o pensie dublă faţă de cea pe care ai merita-o. Spre exemplu, dacă domnul Isărescu s-ar fi pensionat la un venit mediu lunar în ultimele 12 luni de 13.601 euro (venit nereal deşi a fost spus pe vorbe chiar de către Isărescu), ar fi avut o pensie mai mică cu 6.880 de euro, pe lună (adică 10.880 euro lunar pensie faţă de 17.160 euro lunar dacă s-ar fi pensionat la o medie a veniturilor de 21.000 de euro). Banii ăştia nu-i plăteşte BNR, ci bugetul naţional de pensii. Asta dacă într-adevăr salariaţii BNR au regim special de pensionare şi mă încăpăţânez să cred acest lucru până când nu voi vedea un comunicat oficial al BNR care să scrie, negru pe alb şi opozabil, că situaţia este alta, şi cu toate exemplele salariaţilor BNR care cumulează pensia cu salariul.

Spun în scris pentru că, aşa cum ne-a demonstrat BNR în ultimele luni, nu există nicio jenă în a minţi prin omisiune, verbal. Dealtfel, personal, domnul Isărescu mai minte câteodată, şi asta cu mult tupeu (spre exemplu atunci când a afirmat că eu, la The Money Channel, i-am sfătuit pe români să se împrumute în franci elveţieni). În oricare dintre situaţii, majorarea veniturilor prin acordarea indemnizaţiei de pensie contribuie discreţionar la creşterea bazei de calcul avută în vedere pentru calculul pensiei, de unde rezultă că efectul acestei indemnizaţii este ca viitorul pensionar să mai ciupească ceva la pensia plătită din bugetul naţional de pensii - de la cateva sute de euro lunar la câteva mii de euro lunar.

Deci, este indubitabil că, cu cât îşi plătesc angajaţii BNR salarii/bonusuri/prime de despărţire mai mari, cu atât vărsămintele la bugetul de stat sunt mai mici (bugetul este văduvit de cei 80% care ar fi fost vărsaţi dacă nu şi-ar fi plătit salarii majorate, bonusuri, cadouri de despărţire).

Concluzionez spunând încă o dată că întrebarea fundamentală nu este dacă salariul este mare, ci ce face angajatul respectiv pentru banii primiţi. Spre exemplu, este legitim să mă întreb dacă domnul Bogdan Olteanu, prin parvenirea la BNR, nu cumva a căutat să creeze o aparenţă de legalitate veniturilor obţinute din alte surse.

Probabil Mugur Isărescu a încasat 4-5 milioane de euro ca salarii incluzând şi beneficiile în natură în cei 26 de ani în care a fost titular al politicii monetare. Privit la rece, nici nu e mult pentru o astfel de funcţie şi pentru durata cât s-a veşnicit acolo, după promovarea de la Dragoman la Guvernator.

Dar, de banii ăştia, unde era BNR atunci când Bancorex, după puciul din martie 1997 a devenit generator de criză sistemică prin distorsionarea pieţei overnight, împrumutându-se la dobânzi de 200-300%?

A făcut domnul Isărescu sesizări la Parchet/SRI privind beneficiarii reali ai acestei crize sistemice?

A făcut domnul Isărescu sesizări la Parchet/SRI atunci când urmaşa Bancorexului - BCR, a fost privatizată fără reevaluare de active, ceea ce a diminuat valoarea avută în vedere la privatizare a BCR cu câteva miliarde de euro (merită menţionat că în Comisia de privatizare a BCR s-au aflat Bogdan Olteanu, Nicolae Cinteză, Bogdan Cosmescu, Adrian Videanu, Sebastian Vlădescu etc)?

A făcut domnul Isărescu ceea ce trebuia să facă de banii ăştia, respectiv după puciul din martie 1997, în care o adunare generală a acţionarilor dovedită ilegală de către Înalta Curte a proţăpit la conducerea Bancorex o persoană care nu îndeplinea condiţiile pentru a fi Preşedintele Băncii?

Sau, dacă memoria nu mă înşeală, la acel moment, direct sau indirect domnul Isărescu transmitea în piaţă: "Şi Florin Ionescu e bun''?

De banii ăştia, a lucrat cu domnul Virgil Măgureanu altfel decât în a restructura creditele acestuia?

De banii ăştia, a observat domnul Isărescu banala criză de balanţă de plăţi spre care România alerga în 2007-2008 sau a preferat să spună "mai uşor cu criza pe scări", "România va mai creşte economic cu încă 5% pe an în următorii 10 ani'' sau ,,nu avem nevoie de FMI''?

A economisit Mugur Isărescu un milliard de euro în apărarea pentru câteva săptămâni a cursului sau a cheltuit acest miliard pentru ca în final cursul să ajungă tot la 4,3 lei pentru un euro?

A prognozat corect Mugur Isărescu criza sistemică de după darea în plată sau şi aici s-a înşelat funcţionând ca săgeată a mesajelor băncilor comerciale (care iată, după legea dării în plată tocmai au fost up-gradate de agenţiile de rating - deci nici vorbă de criză sistemică)?

A sesizat domnul Mugur Isărescu Parchetul în privinţa faptului că Elena Udrea a obţinut pe persoană fizică un credit de 3,2 milioane de euro, nerespectând nicio cerinţă reală de bonitate bancară?

Dacă domnul Isărescu a sesizat Parchetul şi SRI în cazul Bancorex, dacă domnul Isărescu a observat şi sancţionat AGA ilegală de la Bancorex din 4 martie 1997, dacă i-a dat pe mâna Parchetului pe cei care au băgat Bancorex în criză de lichidiate şi pe beneficiarii reali - băncile comerciale împrumutătoare şi angajaţii români/străini plasaţi acolo, dacă a lucrat cu Virgil Măgureanu şi altfel decât ca şi consultant/facilitator de restructurări, dacă a observat criza de balanţă de plăţi înainte de a ne afla în ea, dacă a evaluat corect efectele legii dării în plată, dacă a sesizat Parchetul în privinţa creditului Elenei Udrea (ceea ce ar fi putut conduce la eliminarea reţelei mafiote care i-a acordat credite şi lui Truică), dacă a economisit un miliard de euro în apărarea crizei, dacă domnul Isărescu, ca prim-ministru în perioada în carea fost privatizată Petromidia, a urmărit interesul naţional şi nu pe cel al grupării infracţionare din jurul lui Dinu Patriciu, atunci domnul Isărescu îşi merită toţi banii, inclusiv cadoul de pensionare.

În sens contrar, nici vorbă.