"Saab" nu a primit avizul pentru protecţia Legii falimentului

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 12 septembrie 2011

"Saab" nu a primit avizul pentru protecţia Legii falimentului

Cererea de plasare sub protecţia faţă de creditori, depusă la data de 7 septembrie, de către compania suedeză "Saab Automobile" AB, a fost respinsă de tribunalul pentru falimente din Vaenersborg. Curtea nu a fost convinsă de succesul planului de reorganizare prezentat de companie, la care ar trebui să participe unii investitori chinezi cu suma de 245 de milioane de euro.

"Saab", care încearcă să evite falimentul după câteva luni cu probleme financiare, a anunţat, vineri, că va contesta decizia la Curtea de apel.

"Suntem în discuţii cu partenerii şi consilierii chinezi pentru elaborarea unui pachet mai convingător de informaţii pentru curte", a declarat directorul general al "Saab", Victor Muller.

Dacă va rămâne definitivă, sentinţa de săptămâna trecută le va permite furnizorilor şi sindicatelor să ceară falimentul şi lichidarea companiei, pentru recuperarea creanţelor şi a salariilor. "Saab", societate deţinută de "Swedish Automobile" NV, a cerut protecţia Legii falimentului până la obţinerea unor investiţii promise de companiile chineze şi a unor finanţări pe termen scurt.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb