• UPDATE 14:55: Remus Borza: "Bugetul de mentenanţă şi investiţii din acest an este dimensionat corect"
Remus Borza, partener în cadrul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, susţine că bugetul de mentenanţă şi investiţii din acest an este dimensionat corect, la 50 de milioane de euro, conform necesarului companiei.
Domnia sa susţine că Hidroservurile au costuri de trei ori mai mari pentru acest tip de lucrări decât media pieţei pentru că nu au fost aplicate programe de eficientizare.
---
Salariaţii din Societăţile Comerciale Hidroserv afiliate ale Hidroelectrica, organizează astăzi, între orele 11:00 - 13:00, un miting de protest, informează un comunicat de presă remis redacţiei.
La miting participă un număr de aproximativ 300 de persoane care protestează împotriva deciziei Administratorului Judiciar al Hidroelectrica în urma căreia nu se respectă prevederile legislative şi Contractele de prestări servicii dintre Hidroservuri şi Hidroelectrica, valabile până în anul 2014, se precizează în comunicat.
"Prin neexecutarea lucrărilor de mentenanţă necesare menţinerii în siguranţă a instalaţiilor Hidroelectrica, se încalcă prevederile Ordinului 35/2002 al ANRE, referitor la obligaţiile deţinătorilor de licenţă în ceea ce priveşte executarea lucrărilor de mentenanţă".
1. Legea lui Borza, avocatul lui Ponta
(mesaj trimis de Borza în data de 09.03.2013, 11:02)
Toti cei care protesteaza impotriva ordinii de drept, impusa de mine vor fi dati afara din serviciu !!!