Salariile în mediul privat au crescut cu 5,1% anul acesta

F. A.
Companii / 25 septembrie 2012

Creşterile salariale în sectorul privat au atins în medie 5,1%, potrivit ediţiei de anul acesta a studiului salarial şi de beneficii PayWell, derulat de echipa de consultanţă în resurse umane a PwC România, anunţă aceştia printr-un comunicat.

"Aceasta valoare se apropie de estimările de la începutul anului atunci când companiile planificau o creştere salarială medie de 6%. Totuşi, creşterea salarială efectivă a fost uşor mai scăzută ceea ce reflectă prudenţa angajatorilor în privinţa creşterii costurilor salariale într-o perioadă de incertitudine economică având în vedere recesiunea din Zona Euro", a declarat Peter de Ruiter, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România.

Sectoarele economice în care s-au înregistrat majorări salariale peste medie au fost industria auto (8%), sectorul IT, cel farmaceutic şi cel de servicii externalizate, în vreme ce sectorul bancar, cel de retail şi turismul au înregistrat creşteri salariale sub media naţională.

Acest nivel de creşteri salariale este similar celui înregistrat în 2011.

Pentru 2013, aşteptările sunt comparabile cu cele din anii trecuţi, 41% dintre companiile participante la studiul PayWell România 2012 bugetând în medie creşteri salariale de 6,1%.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb