Salesianer Miettex investeşte în judeţul Braşov

M.D.
Companii / 7 mai 2018

Salesianer Miettex investeşte în judeţul Braşov

La 10 ani de la lansarea pe piaţa din România, Salesianer Miettex, companie austriacă lider de piaţă pe segmentul spălătoriilor comerciale din Europa Centrală şi de Est, achiziţionează compania S.C. Promar Textil din Braşov şi brandul acesteia, Kromatic, conform comunicatului de presă remis către Redacţie.

Investiţia se ridică la peste 5 milioane Euro şi face parte din planul strategic de dezvoltare al companiei pentru a acoperi la nivel naţional teritoriul României cu serviciile sale.

Acum, după o lungă perioadă de negocieri, s-a definitivat achiziţia din Judeţul Braşov iar prin acest pas, Salesianer Miettex va acoperi cu serviciile sale în mod direct şi judetele Braşov, Prahova, Sibiu, Harghita, Covasna, Mureş.

Ec. Adrian Chiorean, Director General pe România al Salesianer Miettex a declarat:

"La ora actuală, prin noua achiziţie ne creştem capacitatea cu aproximativ 25% şi vom acoperi 80% din teritoriul ţării, putând dezvolta sinergii la nivel local dar şi internaţional, cu celelalte ţări din grup prin intermediul tehnologiei RFID (Radio-frequency identification). Aceasta tehnologie permite identificarea automată şi în mod unic a articolelor textile, pe baza unei etichete electronice RFID, oferind astfel diverse informaţii cu privire la trasabilitatea textilelor. În toate aceste judete (Bv, PH, Sb, Cv, Ms) Salesianer Miettex are deja clienţi către care face livrari, însă, in urma acestei achiziţii, vom optimiza logistica, prin integrarea clienţilor existenţi şi contractarea de clienţi noi".

După achiziţie, Salesianer Miettex va avea 300 de angajaţi în România, la Braşov lucrând aproximativ 90 de persoane. Pentru spălătoria din Braşov compania austriacă va face mici îmbunătăţiri ale fluxului tehnologic, Promar Textil realizând o investiţie majoră în anul 2014.

De asemenea, familia Moraru, foştii proprietari ai brandului Kromatic, vor colabora cu Salesianer Miettex, împreună având în plan să dezvolte noi proiecte de cercetare şi dezvoltare în domeniul RFID şi nu numai.

"În 2014, cand am definitivat investiţia de la Oradea aveam o cifră de afaceri de 4.5mil euro. Înainte de achiziţia de la Braşov am avut 7.3mil euro, iar acum, împreună cu fabrica din Braşov vom avea o cifră de afaceri de 10 mil euro. Estimăm că vom încheia anul 2018 cu 11.5 milioane de euro." a mai declarat Ec. Adrian Chiorean.

Salesianer Miettex spală acum în România 25 tone textile/zi, iar la Braşov se spală 8 tone/zi, deci un total de 32 de tone/zi, aproximativ 2300-2500 kg/oră (echivalentul a peste 6500 masini casnice de spălat zilnic!).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb