SALVAREA MONTE DEI PASCHI, UN PAS MARE CĂTRE FALIMENTUL ITALIEI Speranţa nu este suficientă pentru recapitalizarea băncilor italiene

Cercul vicios stat-bănci din Europa a ajuns la o viteză de rotaţie extremă în Italia, iar forţa sa centrifugă este aşa de puternică, încât reprezintă o ameninţare existenţială pentru însăşi Uniunea Europeană şi zona euro.

La început a fost "soluţia" privată pentru banca Monte dei Paschi (BMPS), căreia i-a lipsit complet credibilitatea.

Apoi a început să fie vehiculată intervenţia statului cu 15 miliarde de euro, sumă majorată ulterior la 20 de miliarde.

Bineînţeles că banii pot veni doar din noi împrumuturi guvernamentale, aprobate deja în Parlamentul de la Roma, care nu reprezintă decât transformarea operaţiunii de "salvare" a BMPS în falimentul declarat al Italiei.

Decizia forului legislativ a venit pe fondul publicării unui comunicat de presă pe site-ul băncii "Monte dei Paschi", în care se arată că lichiditatea instituţiei se va "evapora" în următoarele patru luni.

Reacţia iniţială a pieţei a fost vânzarea masivă a acţiunilor BMPS, care au înregistrat ieri o scădere intraday de aproape 20%, până la un minim istoric de 15 euro pe acţiune (vezi grafic).

După cum scriu Reuters şi Bloomberg, poziţia netă de lichiditate a băncii, aflată în prezent la 10,6 miliarde de euro, va intra în teritoriu negativ mult mai rapid decât arătau estimările din urmă cu câteva zile. Iniţial se estima că va fi nevoie de 11 luni pentru ca banca insolventă să rămână şi fără lichiditate, însă noile date arată o lichiditate negativă de 15 milioane de euro după 5 luni şi de -740 de milioane după 12 luni.

Banca a redeschis recent oferta de transformare a obligaţiunilor în acţiuni, sperând să convingă circa 40 de mii de creditori, cu o expunere cumulată de 2,1 miliarde de euro, să accepte tranzacţia.

Informaţiile din presa financiară internaţională, preluate de Zerohedge, arată că "noul" capital astfel atras se ridică la doar 500 de milioane de euro. Deci "soluţia" privată a căzut. Chiar şi un succes în atragerea celor 5 miliarde de euro din planul iniţial de "salvare" ar fi fost tot un eşec, deoarece ar fi reprezentat doar suma necesară acoperirii pierderilor din vânzarea creditelor neperformante la preţul sperat de oficialii băncii şi autorităţile de la Roma.

Acum mai rămâne de văzut cum va fi "coafată" intervenţia statului, astfel încât să fie păstrată aparenţa respectării directivei europene de bail-in a instituţiilor financiare. Aceasta include, totuşi, nişte prevederi pentru situaţiile speciale, care permit trecerea directă la bail-out.

Autorităţilor italiene le este frică de bail-in pentru că băncile au vândut propriile obligaţiuni clienţilor retail, iar valoarea totală a acestora este de circa 600 de miliarde de euro. O parte a noului împrumut guvernamental va fi utilizat, probabil, pentru despăgubirea clienţilor retail ai BMPS ale căror obligaţiuni au fost supuse procedurii de bail-in.

Datele de la Bloomberg arată că obligaţiunile subordonate ale BMPS cu maturitatea în martie 2019 au fost deja supuse unui haircut masiv pe piaţă, tranzacţiile desfăşurându-se la un preţ de 44% din valoarea nominală. De asemenea, cotaţiile CDS de la CMA DataVision indică, pentru următorii cinci ani, o probabilitate de default de 69% pentru cea mai veche bancă din lume.

În aceste condiţii, plus alte scamatorii juridice, este posibil ca Italia să ascundă suficient de bine un bail-out sub straiele străvezii ale bail-in-ului, astfel încât până şi Germania să fie obligată să-l accepte.

Din păcate, lucrurile nu sunt aşa de "simple". Un articol recent de la Bloomberg arată că 20 de miliarde de euro este o sumă insuficientă pentru stabilizarea sistemului bancar din Italia.

Conform unei analize a agenţiei de ştiri, "băncile italiene au nevoie de cel puţin 52 de miliarde de euro pentru a-şi curăţa bilanţurile". Estimările Bloomberg au pornit de la provizioanele suplimentare necesare creării "celor mai bune condiţii" pentru vânzarea creditelor neperformante către investitori.

În cele 52 de miliarde de euro sunt incluse, de exemplu, provizioane suplimentare de circa 8 miliarde de euro doar la nivelul celei mai mari bănci din Italia, UniCredit, precum şi 5 miliarde la nivelul băncii "Monte dei Paschi".

Un analist Deutsche Bank din Milano a declarat pentru Bloomberg că pachetul de salvare a băncilor italiene trebuie să fie de circa 30 de miliarde de euro, dar numai în condiţiile în care instituţiile financiare reuşesc să atragă 20 de miliarde prin vânzări de acţiuni şi vânzări de active.

Dar cine va cumpăra acţiuni sau active, când nici măcar unul dintre "salvatorii" de ultimă instanţă ai băncilor europene, fondul suveran al statului Qatar, nu pare doritor să se apropie de "activele" băncii "Monte dei Paschi"?

Şi până unde va merge "răbdarea" germană, astfel încât, printre atacuri teroriste, să accepte sacrificii inutile în numele unităţii europene?