Grupul francez "Sanofi", cu operaţiuni în sectorul îngrijirii sănătăţii, a lansat discuţii exclusive cu firma de investiţii "Advent International" pentru vânzarea către aceasta a diviziei europene de medicamente generice, "Zentiva", pe 1,9 miliarde de euro (2,4 miliarde de dolari), anunţă Reuters.
Cele două companii au informat că vânzarea planificată a diviziei "Zentiva" a început în octombrie 2017, după ce "Sanofi" a încercat, mai bine de un an, să creeze, din divizia menţionată, o companie independentă care să poată fi vândută unuia dintre rivalii săi sau unui fond de investiţii.
Conform "Sanofi", vânzarea ar trebui finalizată înainte de sfârşitul anului, iar oferta "Advent" pentru "Zentiva" este angajantă şi finanţată integral.
"În urma unei revizuiri ample a opţiunilor strategice pentru divizia noas-tră de medicamente generice din Europa, am stabilit că transferul acestei afaceri către Advent este cea mai bună opţiune pentru a asigura succesul său pe termen lung", a declarat Olivier Brandicourt, directorul executiv al "Sanofi".
Potrivit site-ului companiei, "Zentiva" ocupă locul al patrulea în Europa de Est, având o poziţie de lider în Cehia, Slovacia şi România, în vreme ce în Europa de Vest ocupă locul al şaselea.