SAP România, vânzări de 10,3 milioane euro în 2012 pe piaţa soluţiilor ERP

F.A.
Companii / 29 octombrie 2013

SAP România, subsidiara liderului mondial pe piaţa de soluţii software de business, SAP AG, a înregistrat, anul trecut, vânzări de soluţii ERP (Enterprise Resource Planning) de peste 10,3 milioane euro, în creştere cu peste 12% faţă de anul anterior, potrivit celui mai recent studiu de piaţă Pierre Audoin Consultants (PAC).

"Studiul PAC atestă că din ce în ce mai multe companii autohtone optează pentru soluţiile SAP când decid să implementeze un ERP. Acest lucru se datorează faptului că piaţa a fost caracterizată de moderaţie şi creşterea eficienţei, deciziile au fost luate mult mai atent, iar sursele de finanţare au fost alocate strict pentru a îndeplini obiective precise, astfel încât executivii companiilor s-au orientat cu precădere către soluţii cu o eficienţă dovedită", a explicat Valentin Tomşa, directorul general al SAP România, se arată într-un comunicat trimis redacţiei.

Pentru acest an, reprezentanţii SAP estimează în continuare creşterea vânzărilor de soluţii ERP şi păstrarea poziţiei de lider de piaţă, pe măsură ce compania a pătruns şi mai mult pe segmentul companiilor mici şi mijlocii.

"Pentru acest an, apreciem în continuare creşterea vânzărilor pe piaţa soluţiilor ERP, dat fiind faptul că am reuşit să penetrăm şi mai mult segmentul companiilor mici şi mijloci. În special aceste companii au înţeles necesitatea implementării unor soluţii software de business performante, din perspectiva reducerilor de costuri pe care le generează într-un orizont de timp relativ scurt, de 2-3 ani, şi odată cu consolidarea financiară apreciez că în următorii 2 ani vor reîncepe masiv investiţiile în informatizare", a adăugat Valentin Tomşa.

Conform sursei citate, anul trecut, valoarea pieţei totale de software şi servicii ERP s-a situat la 105,1 milioane de euro, dintre care 46,5 milioane de euro au reprezentat vânzări software, iar restul de 58,6 milioane de euro, servicii de implementare. Cele mai active companii din punct de vedere al implementării de soluţii software ERP au fost cele din industria producătoare, companiile de retail şi cele de utilităţi, care împreună au cumulat peste 65% din piaţa totală de soluţii specifice.

Anul acesta, cele trei segmente de companii sunt estimate să crească la aproximativ 70% din piaţa de ERP, în timp ce restul industriilor (bancară, de asigurări, telecom, servicii şi transport) continuă să deţină o pondere redusă la nivelul întregii pieţe de profil. Pentru 2013, consultanţii PAC estimează o creştere uşoară la nivelul pieţei totale ERP (licenţe, mentenanţă şi servicii de implementare), de aproximativ 4%, la puţin peste 109 milioane de euro, se mai arată în comunicat.

În ceea ce priveşte adopţia soluţiilor ERP în cloud, reprezentanţii PAC estimează că, începând cu 2016, ponderea acestui segment se va situa la circa 5% din piaţă, momentan însă numărul proiectelor şi al veniturilor fiind extrem de redus.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb