Săptămână crucială pentru SUA

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 octombrie 2013

Săptămână crucială pentru SUA

Congresul american va continua negocierile privind datoria publică

China îndeamnă Washington-ul să ia măsuri pentru evitarea unei crize

Guvernul Statelor Unite ale Americii a intrat, ieri, în cea de-a doua săptămână a blocajului generat de lipsa bugetului, însă lucrurile nu par să se rezolve prea curând în condiţiile în care Congresul nu dă semne că va ajunge la o înţelegere. SUA trebuie să ajungă la un acord privind creşterea plafonului datoriei publice până la termenul-limită de 17 octombrie, în caz contrar riscând să intre în incapacitate de plată. Trezoreria estimează că va epuiza până la data respectivă măsurile excepţionale folosite pentru amânarea atingerii plafonului de îndatorare, în prezent de 16.700 de miliarde dolari.

Amintim că SUA au fost nevoite să oprească, începând din 1 octombrie, o parte din activităţile statului federal, după ce Congresul nu a adoptat bugetul sau o finanţare de urgenţă pentru anul fiscal început recent. Drept urmare, aproximativ 800.000 de angajaţi federali au fost trimişi în şomaj tehnic.

Purtătorul de cuvânt al Camerei Reprezentanţilor, republicanul John Boehner, a avertizat că plafonul datoriei SUA nu va fi majorat "fără o conversaţie serioasă" cu privire la ceea ce generează datoria, în timp ce democraţii au spus că situaţia actuală, care ameninţă SUA cu incapacitatea de plată, "este iresponsabilă şi riscantă".

În cadrul unor dezbateri televizate de duminică, nici republicanii, nici democraţii nu dădeau semne că intenţionează să ajungă la un acord privind înlăturarea blocajului parţial al guvernul ori pentru creşterea plafonului datoriei. Din nou, fiecare partid s-a acuzat reciproc de această situaţie.

"Sunt dispus să mă aşez şi să am o conversaţie cu preşedintele", a declarat Boehner, la postul de televiziune ABC, adăugând: "Preşedintele american Barack Obama refuză însă să negocieze şi expune ţara noastră la risc".

La rândul său, secretarul Trezoreriei SUA, Jack Lew, a afirmat citat de postul CNN: "Congresul se joacă cu focul. Obama nu va negocia până când Congresul nu-şi va face treaba, prin redeschiderea guvernului şi creşterea plafonului datoriei. Dacă statul american, pentru prima dată în istorie, alege să nu-şi plătească datoriile la timp, ne vom afla în incapacitate de plată. Nu există nicio variantă pentru prevenirea intrării în incapacitate dacă nu avem suficienţi bani pentru plata facturilor".

Trezoreria SUA va rămâne cu lichidităţi de circa 30 de miliarde dolari după data de 17 octombrie, insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor, care ajung la 60 de miliarde dolari în zilele următoare.

China, cel mai mare deţinător mondial de titluri de stat americane, a îndemnat Washington-ul să ia măsuri decisive pentru evitarea unei crize şi să asigure securitatea investiţiilor chineze. În luna iulie, China deţinea titluri de stat americane de 1.277 miliarde dolari.

Moody's: "Intrarea SUA în incapacitate de plată este extrem de improbabilă"

Intrarea guvernului Statelor Unite în incapacitate de plată este extrem de improbabilă, chiar şi fără un acord în Congres până la termenul-limită de 17 octombrie, privind plafonul datoriei de stat, consideră directorul general al agenţiei de evaluare Moody's, Raymond McDaniel. Acesta a afirmat, citat de CNBC: "Este extrem de improbabil ca Trezoreria să nu continue plăţile în contul obligaţiunilor. Sperăm că nu se va ajunge dincolo de 17 octombrie fără o modificare a plafonului datoriei de stat, însă chiar şi dacă se va întâmpla aşa ceva, credem că Trezoreria va continua să plătească datoriile".

Aproape toţi cei 400.000 de angajaţi ai Departamentului american al Apărării, a căror activitate a fost suspendată la 1 octombrie, în urma închiderii parţiale a guvernului federal, urmau să revină ieri la serviciu, fără să ştie însă când îşi vor primi salariile pentru zilele anterioare. Camera Reprezentanţilor a aprobat sâmbătă plata salariilor pentru angajaţii din sectorul american al apărării. Salariaţii Pentagonului sunt singurii care îşi reiau activitatea, reîntoarcerea la lucru a celorlalţi angajaţi ai administraţiei federale fiind în continuare paralizată.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. In frunte cu Pentagonul,americanii se indreapta catre o prapastie nu tocmai moale.

    Tare. Am ajuns in clipa in care Chinezii ii roaga pe Americani sa porneasca tiparnita pentru a nu pulveriza miile de miliarde investite de Chinezi in Dolari. Americanii se lasa greu, cica ar avea o problema in a avea cetatenii asigurati medical. K lumea.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb