Şapte dintre cele mai mari bănci din lume au fost citate în New York şi Connecticut, în cadrul anchetei privind manipularea dobânzii Libor, anunţă presa internaţională.
Cele şapte instituţii creditoare vizate sunt "Citigroup" Inc., "JP Morgan Chase & Co.", "Barclays" Plc, "HSBC Holdings" Plc, UBS AG, "Deutsche Bank" AG şi "Royal Bank of Scotland" Plc. Mass-media din SUA estimează că cele şapte bănci implicate în scandalul privind manipularea Libor ar putea fi amendate cu un total de 20 de miliarde de dolari.
Citarea băncilor vine după ce, luna trecută, reprezentanţii "Barclays" au anunţat că au ajuns la o înţelegere cu autorităţile de reglementare din SUA şi Marea Britanie, în baza căreia va plăti penalităţi în valoare de 290 milioane lire sterline (450 milioane dolari), în cadrul anchetei internaţionale privind manipularea Libor. În Marea Britanie, autoritatea de reglementare din domeniul serviciilor financiare (FSA) a impus "Barclays" să plătească o amendă de 59,5 milioane de lire sterline, aceasta fiind cea mai mare penalizare acordată vreodată de FSA. În SUA, Commodities Futures Trading Commission a stabilit că "Barclays" trebuie să plătească o amendă de 200 de milioane de dolari. În plus, "Barclays" a acceptat să plătească alte 160 de milioane de dolari Departamentului american al Justiţiei.
După amendarea "Barclays", autorităţile de reglementare din SUA au declarat că anchetează alte bănci pentru potenţiala manipulare a dobânzii Libor.
Scandalul Libor a izbucnit la începutul lunii iulie, în Marea Britanie, după ce "Barclays" şi alte bănci au subevaluat rata dobânzii în timpul crizei financiare din 2008, ca să se prezinte drept "sănătoase" publicului. Preşedintele "Barclays", Marcus Agius, a fost nevoit să demisioneze la începutul lunii iulie, pe fondul acestui scandal.
La finele lunii trecute, Comisia Europeană a propus introducerea de sancţiuni penale, în viitor, pentru angajaţii băncilor care se fac vinovaţi de manipularea dobânzilor interbancare, ca urmare a scandalului Libor.