Compania Naţională de Căi Ferate (CFR) SA a recepţionat în primul semestru al acestui an şase gări, modernizate cu fonduri europene, a căror valoare contractuală se ridică la 119,3 lei milioane lei, în Slatina, Reşiţa Sud, Zalău, Bistriţa Nord, Giurgiu Oraş şi Botoşani, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Proiectul de modernizare a staţiilor de cale ferată a fost derulat prin Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013, cu finanţare asigurată în proporţie de 85% de la Comisia Europeană şi 15% de la Bugetul de Stat.
CFR SA a finalizat şi recepţionat, în perioada 2013-2014, lucrări de modernizare în 11 din cele 14 staţii de cale ferată, demarate în anii 2011 şi 2012, valoarea totală a contractelor fiind de 239,664,412,67 lei.