SATELE LUI POTEMKIN SE CONSTRUIESC ŞI ÎN IRLANDA DE NORD Prosperitate iluzorie pentru liderii G8

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 4 iunie 2013

Staţiunea Lough Erne, gazda summit-ului G8.

Staţiunea Lough Erne, gazda summit-ului G8.

CĂLIN RECHEA

Reuniunea anuală a liderilor G8 va avea loc în acest an în comitatul Fermanagh din Irlanda de Nord, la circa o săptămână după întâlnirea Grupului Bilderberg, de la Grove Hotel din Hertfordshire.

Totul este pregătit minuţios, mai ales în ceea ce priveşte securitatea şi aparenţele. Dacă securitatea este de înţeles, în condiţiile în care efuziunile cetăţenilor sunt sufocante pentru liderii lor iubiţi, de ce ar mai fi nevoie de aparenţe?

Întrebarea nu este lipsită de sens. Nu mi-a venit să cred când am văzut titlul unei ştiri de la CalculatedRisk, un blog care şi-a câştigat renumele în media fianciară alternativă prin modul în care a prognozat şi urmărit prăbuşirea creditelor subprime din Statele Unite: "Prosperitate falsă în Irlanda pentru summit-ul G8".

Era oare maliţiozitate sau chiar ceva asemănător cu ceea ce am trăit noi în deceniul premergător "revoluţiei"? Oricât ar părea de incredibil, nu era maliţiozitate. CalculatedRisk nu a făcut decât să preia o ştire din cotidianul Irish Times, care arăta cum se pregătesc vitrinele magazinelor pentru iluştrii lor oas-peţi.

"Sute de mii de lire sterline s-au cheltuit pentru înfrumuseţarea comitatului", deşi "fardul ajută doar la ascunderea unei boli mai adânci", după cum exprimă cotidianul irlandez opinia locuitorilor din zonă. Comitatul Fermanagh se află în partea de sud-vest a Irlandei de Nord, la graniţa cu Irlanda, iar zona este puternic afectată de recesiunea care s-a abătut asupra "tigrului celtic".

Peste o sută de proprietăţi din jurul staţiunii Lough Erne, gazda summit-ului, au fost curăţate şi vopsite, mai scrie Irish Times. La prima vedere, o astfel de "curăţare" pare normală. Dincolo de normalitate se află, însă, dorinţa britanicilor a fi "scrofuloşi la datorie".

Cotidianul irlandez scrie că o serie de magazine au fost zugrăvite, iar ferestrele au fost "ornate" cu postere personalizate, care încearcă să creeze aparenţa prosperităţii (n.a. pozele se găsesc la adresa http://www.irishtimes.com/news/recession-out-of-the-picture-as-fermanagh-puts-on-a-brave-face-for-g8-leaders-1.1409112).

"Afacerea măcelarului a fost înlocuită cu o poză a afacerii măcelarului", se mai arată în articolul din Irish Times, care aminteşte şi de acoperirea clădirilor abandonate cu panouri ce ilustrează peisajele pitoreşti ale Irlandei.

Oare cât de tare îl va amuza priveliştea pe preşedintele rus Vladimir Putin, având în vedere că "satele lui Potemkin" vin din istoria Rusiei?

Dar localnicii nu sunt deloc amuzaţi. Totul nu este decât "o minciună imensă şi o falsă economie", a declarat Phil Flanagan, fost consilier local şi actual membru al Adunării Irlandei de Nord.

De parcă pozele prosperităţii nu ar fi fost de ajuns, ironia situaţiei este completată de statutul actual al gazdei întâlnirii la nivel înalt. Lough Erne Resort, un complex turistic de cinci stele, se află în executare silită de anul trecut. Compania care îl administrează, Castle Hume Leisure, a intrat în insolvenţă în luna mai 2011, după cum scrie Irish Times într-un articol de la începutul lunii mai 2013.

Staţiunea s-a materializat în urma investiţiilor relizate de Jim Tracey, un întreprinzător din comitatul Fermanagh. Din păcate, visul său a trebuit să fie susţinut printr-un credit bancar de circa 25 de milioane de lire sterline, acordat de Bank of Scotland (Ireland) Limited, şi s-a evaporat când banca a cerut rambursarea anticipată.

Între timp s-a "evaporat" chiar şi banca. După cum scrie Wikipedia, "Bank of Scotland (Ireland) Limited a fost o bancă din Irlanda, subsidiară a băncii Bank of Scotland, care la rândul ei este subsidiară a Lloyds Banking Group".

Pe fondul pierderilor generate de creditele acordate sectorului imobiliar, Bank of Scotland (Ireland) Limited şi-a încetat activitatea în ultima zi a anului 2010, iar bilanţul său a fost preluat de banca mamă, Bank of Scotland Plc.

După un incendiu puternic şi o renovare costisitoare, Lough Erne Resort este acum pe piaţă pentru 10 milioane de lire sterline, foarte departe de valoarea creditului iniţial.

Oare liderii G8 sunt conştienţi de ironia situaţiei, sau sunt prea acaparaţi de importanţa momentului pentru a da importanţă unor detalii nesemnificative? Pe site-ul oficial al întâlnirii la nivel înalt se arată că premierul David Cameron urmăreşte trei obiective majore în timpul mandatului informal al Marii Britanii de preşedinte al Grupului G8: promovarea comerţului, promovarea transparenţei şi asigurarea disciplinei fiscale.

Între timp, bursele internaţionale au intrat pe o traiectorie descendentă, care ameninţă "efectul de bogăţie" urmărit de băncile centrale, în condiţiile în care tipărirea însemnelor monetare nu a făcut decât să "ridice sate ale lui Potemkin la nivel global", conform opiniei lui Kyle Bass, director executiv al fondului de hedging Hayman Capital.

La urma urmei, este de înţeles de ce liderii globali au ales să se întâlnească într-un sat al lui Potemkin. Ei trăiesc într-o astfel de realitate paralelă, iar în acest mod încearcă să-şi convingă supuşii că se pot hrăni cu iluzia bunăstării.

Însă iluzia nu ţine decât pentru scurt timp, iar "satele" sunt gata să fie spălate de viitura realităţii economice.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sa mai zica cineva ca doar pe vremea lui tovarasu se facea asemenea aranjamente de fatzada!.

    De fapt actualii 'tovarasi' sunt cei mai mari si mai nenorociti dictatori care realizeaza cea mai mare crima din istoria omenirii, 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb