Săptămâna trecută am ajuns la concluzia că nu suntem pe punctul de a intra într-o nouă criză: suntem, mai degrabă, la începutul unui ciclu economic târziu, se arată într-un comunicat de presă al Saxo Bank.
Piaţa a ajuns la aceeaşi concluzie săptămâna trecută, după cum am văzut acţiunile revenind vineri, când S & P 500 a înregistrat cea mai mare creştere săptămânală din 2013 încoace. Profitul obligaţiunilor Trezoreriei americane pe 10 ani a ajuns la 2,9%, iar VIX a închis săptămâna sub 20 %, demonstrând că investitorii au fost mai puţin nervoşi decât acum o săptămână, mai afirmă banca de investiţii specializată în online trading.
"Cu toate acestea, nu am scăpat de pericol. Este evident că slăbiciunea pieţei se datorează creşterii dobânzilor şi este, de asemenea, evident că dobânzile vor creşte mai repede decât ne aşteptam", se mai arată în comunicat.
Acum că economia este în creştere, salariile cresc, inflaţia se ridică, iar Rezerva Federală pare să accelereze majorarea dobânzilor, investitorii trebuie să accepte că vremurile s-au schimbat. Cu cât mai multe veşti bune care vin din SUA, cu atât mai mare este probabilitatea ca randamentele Trezoreriei SUA să crească, provocând dezechilibre între pieţele de capitaluri proprii şi cele cu venit fix şi împingând acţiunile spre o corecţie ulterioară.
"Ceea ce este bine de ştiut este că, recunoscând că trăim într-o perioadă de expansiune economică, ne putem poziţiona mai adecvat pentru a obţine beneficii din ea. Industriile care vor beneficia de acest ciclu sunt chiar cele pe care le-am văzut pentru prima oară suferind din cauza crizei financiare din 2008: orice industrie care este direct expusă cheltuielilor de consum. Mărfurile de consum, comerţul cu amănuntul şi afacerile imobiliare sunt printre cele care vor beneficia cel mai mult, deoarece acum consumatorii au mai mulţi bani pe care îi pot cheltui. Piaţa puternică a burselor, o economie în creştere şi salariile în creştere înseamnă că vom vedea mai mulţi oameni în magazine, gata să cheltuiască bani", conchide Althea Spinozzi trader de vânzări la Saxo Bank