Saxo Bank se gândeşte să coboare ţintele privind piaţa acţiunilor

A.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 iunie 2011

Evenimentele recente au crescut şansele unui mediu mai puţin prielnic tranzacţionărilor în perioada ce vine, a declarat Peter Garnry, Equity Strategist Saxo Bank, pe site-ul instituţiei, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, în raportul anual a anunţat pentru indicele S&P 500 un target de final de an de 1.420 puncte, de vreme ce datele statistice indicau o creştere economică şi risk asset-urile se mişcau bine.

"Spuneam acolo că piaţa de acţiuni se poziţionează în zona de mijloc a preţurilor, permiţându-ne să afirmăm că acţiunile şi-au trecut perioada de glorie, dar încă sunt o investiţie foarte bună, mai ales dacă ne uităm că au crescut cu 100% din martie 2009, când înregistram cea mai joasă cotaţie", mai afirmă Garnry.

El spune că Saxo Bank se gândeşte foarte serios să coboare ţintele atâta timp cât şi-au făcut apariţia factori perturbatori: situaţia din Japonia (disfuncţionalităţi în lanţurile de furnizori), încetinirea vizibilă a dezvoltării economice, Grecia care se apropie inevitabil de default, cu Irlanda şi Portugalia suflându-i în ceafă, poticniri în vânzările corporate din ultimele 12 luni, oprirea businessului secundar din industria bancară, găuri mari de capital în băncile europene şi marile semne de întrebare când vine vorba despre economia Chinei.

"Am descris patru scenarii principale de risc în al doilea nostru raport: presiunea marjelor, preţul petrolului, economia Chinei şi problema furnizorilor din Japonia. Sunt încă valabile aceste scenarii? Presiunea marginilor a fost descrisă pentru prima dată în primul trimes-tru drept nefiind o aşa de mare problemă cum o descriau marii jucători. Cu toate acestea ea se extinde şi este foarte posibil să respecte predicţiile noastre pe 2011: presiune constantă, extinsă, dar cu o rată mai redusă. Cheia creşterii veniturilor este orientarea către vânzări care cu siguranţă vor creşte după ce consumatorii îşi vor fi redus economiile. Fie şi foarte puţin. Energia şi mărfurile nu au mai crescut, în general, de la valoarea de vârf din aprilie, ceea ce a redus riscul unei presiuni iminente asupra afacerilor şi consumatorilor. China a redus turaţia şi, cu dobânzi reale negative, vom asista la o şi mai accentuată încetinire a dezvoltării economice în 2011. La rândul ei, Japonia a produs un impact negativ puternic asupra cifrelor, dar acum a treia economie a lumii a început procesul de reconstrucţie, motiv pentru care aşteptăm efectul pozitiv al acestuia. De altfel, Japonia ar putea deveni în a doua parte a anului un joker pentru cei cu un apetit mare de risc", explică oficialul Saxo Bank.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cine e Saxo Bank?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb