SAXO BANK "Seceta a urcat preţul grâului la maximul ultimilor trei ani"

A.I.
Ziarul BURSA #Companii / 1 august 2018

"Seceta a urcat preţul grâului la maximul ultimilor trei ani"

Grâul este motorul creşterilor preţului grânelor, după ce vremea secetoasă din Europa, Australia şi fosta Uniune Sovietică a transformat recoltele în adevărate deşerturi, se arată într-o analiză Saxo Bank, remisă Redacţiei.

Piaţa europeană de grâu a crescut, la Paris preţul contractelor futures pe grâu urcând până la peste 200 euro/tonă metrică pentru prima dată în ultimii trei ani, arată instituţia daneză specializată în investiţii şi tran­zacţionare online.

"Vremea uscată şi caldă din majoritatea regiunilor cheie a dus la creşterea preţurilor, în timp ce subvenţiile de 12 miliarde de dolari acordate de guvernul american fermierilor locali afectaţi de tensiunile comerciale şi o cerere crescută neaşteptată din partea Europei au susţinut preţul producţiei de soia. Fermierii au fost nevoiţi să apeleze la rezerve pentru a-şi ţine animalele în viaţă, iar preţul grâului a crescut considerabil, pentru că toată lumea se gândeşte la proviziile de iarnă", se notează în raportul Saxo Bank.

Astfel, pentru a doua săptămână la rând, indicele Bloomberg Commodity s-a tranzacţionat în creştere, se arată în analiza Saxo, în care se subliniază: "Mărfurile par să-şi fi găsit ritmul, după o pierdere de 10% în luna iunie, când a început «războiul comercial», ceea ce a dus la scăderea cererii şi, implicit, a creşterii preţului".

Metalele preţioase, conduse de aur, au scăzut, în special din cauza corelării cu deprecierea yuanului, preţul argintului coborând pentru şapte săptămâni consecutive, cea mai dură cădere din ultimii 18 ani, arată Saxo, completând: "Mărfurile soft - zahărul şi cafeaua - au resimţit şi ele criza prin care trece realul brazilian".

"În acest moment, Saxo Bank estimează un preţ maxim al petrolului de 76,33 dolari/baril"

Corecţia preţului petrolului, care a ajuns sub 80$/barilul, pare să se apropie de final, această evoluţie fiind sus­ţinută de factori precum războiul comercial şi cererea mai crescută, se arată în raportul Saxo.

"Tensiunile cu siguranţă vor alimenta ideea conform căreia creşterea economică globală va avea de suferit, iar economiile emergente vor fi în primul val al consecinţelor negative, aces­tea fiind deja afectate de costul dolarului şi de creşterea costului datoriilor lor externe în această valută", se menţionează în comunicat.

Potrivit Saxo Bank, Libia şi Canada au rezolvat problema întreruperilor la livrare. În plus, câteva state din Consiliul OPEC de Cooperare în Golf - Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Kuweit - au reînceput să crească producţia şi exportul.

"Prin urmare, fondurile de hedging au lichidat multe poziţii pe ţiţeiul Brent, motiv pentru care ne menţinem părerea că preţul petrolului va oscila între 70 -80$/baril. Există o plasă de siguranţă sub acest preţ creată de anumite riscuri legate de stocuri, în pofida producţiei crescute începute de statele menţionate mai sus, plus Rusia. Peste 80$... ar fi destul de dificil să vedem un asemenea preţ, mai ales în contextul unui «război comercial extins»", se arată în raport.

De asemenea, Saxo Bank atrage atenţia asupra contextului politic actual: "Trump are o luptă de dus - vin alegerile «midterm (n.r. de la jumătatea mandatului)». După ce primele tensiuni comerciale i-au afectat alegătorii - producătorii de soia şi porumb, ultimul lucru pe care şi l-ar putea dori ar fi să vadă explodând preţurile la benzină. Bazându-ne pe această logică, nu excludem o posibilă «des­chidere» a rezervelor strategice de petrol".

În acest context, analiştii de la Saxo Bank văd un potenţial maxim al preţului petrolului, în acest moment de 76,33 de dolari/baril.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. daca tromp nu era un fin analist in viitor nu ar fi avut averea care o are in acest moment ,.mnbv

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb