Scandal pe...parcarea Parlamentului

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 7 iunie 2018

Scandal pe...parcarea Parlamentului

Mitingul organizat de PSD reuşeşte să stârnească discuţii în cascadă. Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis ca parcarea instituţiei să poată fi utilizată sâmbătă de către parlamentari şi participanţi la miting, a anunţat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu: "Pentru evenimentul care este programat sâmbătă, în cursul zilei şi al după-amiezii probabil că unii parlamentari vor dori să vină la Parlament pentru a se întâlni cu o serie de cetăţeni, ca atare a trebuit, deşi mi se pare absolut nenecesar, să voteze Biroul Permanent utilizarea parcării sâmbătă de către parlamentari. Mi se pare un exces de birocraţie din partea aparatului Parlamentului, dar trebuie să facem şi lucruri de acest gen. Am dat aprobare pentru ca parcarea să fie folosită în ziua de sâmbătă de parlamentari. Dacă o să vină şi invitaţii, trebuie să ştiţi că şi invitaţii care vin zi de zi tot cu maşinile vin, tot în parcare intră, e clar".

În replică, deputatul PNL Dan Vâlceanu a declarat că s-a votat ca Parlamentul să devină clădirea PSD-ALDE şi spune că PNL nu este de acord cu aşa ceva: "S-a votat ca această clădire să devină clădirea PSD-ALDE. Vor să vină să parcheze aici automobilele cu care vor veni la miting. Din punctul de vedere al PNL, este de neacceptat ca această instituţie să fie folosită ca obiect în interes de partid. Practic, ne demonstrează că în România nu există altceva decât partidul lor. Au spus prima dată că au un eveniment la care participă membrii lor şi trebuie să parcheze maşinile la Parlament. Această decizie nu are ncio legătură cu parlamentarii, vor să aducă maşinile cu care transportă parlamentarii la Parlament. Fac ce vor în această instituţie.(...) Noi avem voie să aducem vizitatori numai în timpul programului, în weekend nu poţi veni cu vizitatori, pentru că nu e nimeni. Ei au avut nevoie de acest vot pentru că în weekend nu se lucrează la Parlament. Este revoltător".

În acelaşi context, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că ALDE va aduce la mitingul organizat de PSD aproximativ 20.000 de oameni, afirmând că judeţele aflate la cel mult 250 de kilometri distanţă faţă de Bucureşti vor avea o normă mai mare de oameni, în timp ce judeţele mai îndepărtate vor avea o normă mai mică. De asemenea, Tăriceanu a spus că zona Bucureşti - Ilfov are obligaţii mult mai mari şi trebuie să aducă în jur de 4.000 de persoane la miting: "Am programat să aducem din toate judeţele din ţară, în funcţie de distanţa la care se situează judeţele de Bucureşti. Cele până în 250 de kilometri vor avea o normă mai mare, cele între 250-500 de kilometri o normă ceva mai mică şi cele peste 500 de kilometri vor aduce, probabil, un număr redus, la nivel de 100 de persoane. Bucureştiul şi Ilfovul au obligaţii mult mai mari, care se cifrează în jurul cifrei de 4.000. Per total, scontăm aproximativ 20.000 de persoane să vină".

Mitingul organizat de PSD va avea loc sâmbătă 9 iunie de la ora 20:00, în Piaţa Victoriei, şi va avea ca temă apărarea democraţiei şi a statului de drept.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb