SCANDALUL LAPTELUI CONTAMINAT Trei ferme româneşti şi alte două unităţi de prelucrare, identificate de ANSVSA

F.A.
Companii / 11 martie 2013

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a identificat, la trei ferme româneşti şi alte două unităţi de prelucrare, lapte în care a fost identificat un nivel crescut de aflatoxina, arată un comunicat de presă.

Cu ocazia controalelor demarate în data de 7 martie, au fost verificate unităţile din sectorul laptelui şi au fost prelevate 1.076 de probe de lapte crud şi lapte pasteurizat, destinat comercializării directe către consumatorul final, precum şi probe de lapte destinat procesării ulterioare, în vederea obţinerii produselor lactate.

"Conform datelor centralizate la nivelul ANSVSA, au fost analizate, până la acest moment, 543 de probe. La 5 dintre aceste probe există suspiciunea depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină şi, conform procedurilor, au fost transmise probele către Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară pentru confirmare. Probele în care se suspicionează depăşiri ale limitelor admise pentru aflatoxina M1 provin de la 3 ferme de vaci de lapte şi de la 2 unităţi de prelucrare a laptelui. Loturile de lapte suspicionate sunt sechestrate până la sosirea buletinelor de analiză de confirmare, urmând după caz să fie iniţiată alerta prin SRAFF, iar loturile respective să fie distruse în cazul unor buletine pozitive sau să se ridice sechestrul, fiind declarate libere pentru comercializare, în cazul buletinelor negative", se precizează în comunicat.

ANSVSA menţionează că ferma de vaci, unde s-au constat depăşiri ale limitelor admise de aflatoxină în lapte, este în permanenţă monitorizată de inspectorii săi, prin examene de laborator.

"Referitor la loturile de lapte provenite din Ungaria, care erau suspicionate a avea limite depăşite pentru aflatoxina M1, în urma verificărilor, ANSVSA a constatat următoarele: ANSVSA a fost înştiinţată de către distribuitorul laptelui că, în urma unor analize de laborator realizate la un partener al distribuitorului în cauză, cu care efectuează periodic astfel de teste, a fost depistată aflatoxina în laptele testat. ANSVSA a declanşat o alertă prin SRAFF, a sechestrat loturile incriminate şi a prelevat probe pentru confirmare la Laboratorul Naţional de Referinţă. Determinările de laborator realizate de către Laboratorul Naţional de Referinţă au arătat că laptele din loturile incriminate nu prezenta depăşiri ale aflatoxinei M1, fapt pentru care laptele respectiv poate fi comercializat. Precizăm că laboratoarele din reţeaua sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, acreditate RENAR pentru astfel de determinări, sunt aprobate şi verificate periodic de către structurile competente ale Comisiei Europene", se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb