O linie de producţie de la una din fabricile Schaeffler din Hochstadt din Germania va fi transferată la fabrica din Cristioan a companiei, anunţă presa germană. Cu această ocazie, 90 din cele 1.700 de locuri de muncă vor fi externalizate. Anunţul vine după ce săptămâna trecută compania a anunţat că va restructura 500 de locuri de muncă de la fabrica din Hochstadt. Roland Holler, directorul fabricii germane, speră ca transferul liniei de fabricaţie către fabrica din Braşov să fie făcută fără a se recurge la disponibilizări. Acesta spune că toată lumea a fost surprinsă de decizia relocării liniei amintite. "La urma urmei, noi lucrăm profitabil aici, dar e drept că producţia este mai ieftină în altă parte", a mai spus Holler.
Compania Schaeffler România, subsidiară locală a grupului german Schaeffler cu afaceri globale de peste 12 miliarde de euro şi 84.000 de angajaţi, a ajuns la 4.000 de angajaţi în fabrica de rulmenţi din Cristian, şi intenţionează să recruteze în continuare oameni pentru domeniile proiectare, calcul tehnic, dezvoltare produs, achiziţii sau logistică. "Numărul de angajaţi ar putea creşte cu 10 - 20% în următorii 3 - 4 ani, dar nu vom avea mai mult de 5.000 de angajaţi", a declarat Alexandru Blemovici, directorul general al Schaeffler România.
În primul semestru al acestui an, compania a avut o cifră de afaceri de peste 800 de milioane de lei, în creştere cu aproximativ 9% faţă de perioada similară a anului trecut.
Compania lucrează pentru toţi marii producători din industria auto şi din domeniul energiei eoliene. "Practic, producţia noastră este 20% automobil, 80% industria constructoare de maşini, din care jumătate industria eoliană", spune Blemovici.
Până acum, investiţiile companiei în centrul din Cristian au depăşit 500 de milioane de euro, cea mai mare parte fiind realizate până în 2008. "De atunci investiţiile sunt la un nivel normal pentru o creştere a producţiei de circa 10%-15% în medie pe an", mai spune directorul fabricii.