Schengen: cu S de la corupţie şi N de la prostie

Să fim serioşi! Corupţia, la noi, nu e nici mai brează, nici altfel, decît restul lucrurilor din sfera publică, adică primitivă şi ineficientă! Acum, doar nu-şi închipuie cineva că, în doar 20 de ani, a făcut România efortul uriaş de a inventa fenomenul sau măcar de a-l perfecţiona, într-atît încît a ajuns să se sperie Orientul şi Occidentul, la un loc, de performanţele noastre!

Corupţia au inventat-o şi au perfecţionat-o alţii, mii de ani înainte ca noi să începem măcar să ne jucăm de-a dacii şi romanii! S-a născut fără moaşă, odată cu statul şi cu dorinţa lui de a scoate venituri din monopolurile pe care şi le-a creat; cum ar fi, de exemplu, cel al controlului la frontiere, al dreptului de impozitare a diferitelor activităţi şi tranzacţii, ori de taxare a serviciilor pe care cetăţeanul nu le poate obţine decît de la stat etc. Este un fenomen care însoţeşte, fără greş şi fără excepţie, chiar dacă în forme şi la intensităţi diferite, toate statele lumii, de cînd s-au creat ele şi pînă astăzi şi care va dăinui atîta vreme cît statele nu-şi vor schimba definitiv şi radical principiile de organizare, ceea ce, de cel puţin 4000 de ani încoace, nu s-a întîmplat! Corupţia presupune o tranzacţie contractuală (voinţa şi angajamentul părţilor, chiar şi fără să fie consemnate în scris!) între un funcţionar al statului (autorităţii) şi un cetăţean care depinde, într-un fel sau altul, de exercitarea atribuţiilor acelui funcţionar. Succesul istoric al corupţiei are mai multe rădăcini, însă, prima dintre ele ţine de faptul că se bazează pe un contract foarte modern, de tip win-win, din care ambele părţi cîştigă! Funcţionarul, pentru că a băgat în buzunar (cont!) ceva bunuri, o sumă de bani, ori a beneficiat de servicii pe care nu le-a plătit etc., pe care altfel nu avea cum să le aibă şi pentru care nu a făcut cine ştie ce efort; în orice caz, nu mai mare decît cel necesar pentru "a închide ochii", puţin, ori a lăsa să treacă pe lîngă lege nişte marfă, ori a da unuia un post, o adeverinţă, o scutire de bir, o înlesnire care nu i se cuveneau, ori se cuveneau altuia etc. Cealaltă "parte contractuală" a obţinut, în schimbul cheltuielii/investiţiei sale, ceea ce-i era atît de necesar şi la care n-ar fi ajuns niciodată pe calea legii, ori ar fi ajuns prea tîrziu, ori cu cheltuieli încă şi mai mari decît cele făcute pentru a corupe funcţionarul public respectiv! Pierde cineva? Da, deţinătorul monopolului asupra acelui serviciu, statul (împăratul!)! Dar, cui îi pasă de stat, cînd oamenii îşi rezolvă problemele şi două părţi din trei au de cîştigat?!!! Celălalt motiv, foarte serios, pentru care corupţia este însoţitorul oricărei organizări sociale care include instituţii de guvernare de tip statal (mai toate monopoluri!!!), ţine de rolul decisiv al corupţiei în maşinăria redistribuirii veniturilor, bunurilor, resurselor, averilor şi a oportunităţilor sociale. De departe, Corupţia este cel mai rapid şi cel mai radical mod de a obţine redistribuirea tuturor acestora, într-un interval de timp dat! Cine nu crede, să se uite (fie şi cu ochii închişi!) la eficienţa redistribuirii proprietăţilor imobiliare din România, în ultimii douăzeci de ani, pe baza corupţiei, comparativ cu catastrofala lipsă de eficienţă a redistribuirii lor, pe cale legală!!!! Dacă nu vă place acest exemplu, puteţi citi, cu acelaşi, ori încă cu şi mai mult folos, Ilf şi Petrov: Douăsprezece scaune! Cum altfel, decît prin corupţie, ar fi ajuns societatea românească, în nici două decenii, de la o situaţie în care diferenţa de venituri era de circa 1 la 100, iar cea de avere probabil de 1 la 10.000, între oricare doi cetăţeni ai României, la situaţia de astăzi, cu diferenţe de venituri de 1 la 100.000, iar de averi de 1 la peste 1 miliard!!!! Nu exista alt mecanism capabil să facă posibilă această "minune", într-un timp atît de scurt, decît corupţia!

Dacă aşa stau lucrurile, atunci de ce nu ne primesc odată în Schengen, şi gata!! Ce ne tot bat nemţii şi alţii la cap cu corupţia? Care-i şpilul?

Aici intervine cel de-al doilea factor: prostia. Aşa cum am mai spus-o, cînd am folosit acest termen, consider prostia doar o formă specială de inadecvare decizional-acţional situaţională. Astfel, ea poate fi măsurată. În sensul acesta, nimeni nu este posesorul unei cantităţi fixe de prostie, ci al uneia variabile, care în anumite situaţii poate fi mai mare decît universul, iar în altele, pur şi simplu, zero! Nici măcar în aceeaşi situaţie socială nu acţionăm constant: uneori rezolvăm problema cu mai puţină, alteori, cu mult mai multă, prostie! Problema nemţilor şi a altora, cu noi şi cu func­ţionarul nostru statal, este că încă nu pot spune cu exactitate, nici acum, după 20 de ani, dacă corupţia asta autohtonă, aşa prăpădită cum este ea, care mai mult distruge decît redistribuie, nu-şi poate depăşi condiţia datorită lipsei de organizare/ tehnologie sau datorită prostiei! Ei au plecat la drum cu prima ipoteză, aşa că ne-au pus să cumpărăm tot felul de tehnologii şi să introducem tot soiul de sisteme de organizare care fac din "corupţia oamenilor de la frontieră" un fenomen previzibil, calibrat după regulile şi obiceiurile europene. Cam, după principiul paretian, 80% - 20%. Şi vameşul lor este coruptibil şi corupt, dar prin tot felul de mecanisme de organizare şi control, s-a ajuns ca el să fie "dresat" să lucreze 80% pentru interesele statului şi 20% pentru cele personale. Şi noi suntem paretieni, doar că... viceversa: la noi lucrează 80% pentru el şi pentru reţeaua de redistribuire care-l pune/ţine în funcţie şi doar 20% pentru stat! Prostia este să nu vezi cît pierde întreaga societate din această manieră "originală" de tratare a problemei corupţiei sistemice! Dacă noi vrem să ne facem rău, cu tot dinadinsul, ori dacă, din interese evidente, nucleele dure ale corupţiei înalţilor funcţionari de stat sunt mai interesate de beneficiile pe care le încasează de pe urma redistribuirii bazate pe corupţie, decît de interesele statului şi ale societăţii, e treaba noastră. Odată cu admiterea în Schengen, însă, noi pasăm consecinţele dincolo de frontierele României. Iar acest lucru este inacceptabil pentru toţi ceilalţi corupţi ai Europei! Stricăm piaţa, ori mai rău o destructurăm şi, în loc de corupţia funcţională, cu pierderi minimizate, atît cît este inevitabil să existe în orice organism birocratic, cu care Europa este obişnuită, noi suntem, deocamdată, porţi larg deschise pentru marile reţele de "bandiţi şi haiduci ai corupţiei"!

Rezultatul: suntem ţinuţi, de Europa, pe dinafară!