Schengen: UE desecretizează rapoartele tehnice ale României şi Bulgariei

A.G.
Ziarul BURSA #Politică / 10 februarie 2011

Schengen: UE desecretizează rapoartele tehnice ale României şi Bulgariei

Statele membre ale Uniunii Europene au decis ieri, la Bruxelles, să desecretizeze rapoartele tehnice de evaluare a candidaturilor României şi Bulgariei pentru aderarea la spaţiul Schengen. Decizia procedurală de transmitere a documentelor spre Parlamentul European prin desecretizarea acestora a fost luată în reuniunea COREPER (Comitetul reprezentanţilor permanenţi ai statelor membre UE) cu o majoritate simplă de voturi şi ea vine în urma unei cereri a Parlamentului European din 16 decembrie 2010, care iniţial fusese respinsă.

Informaţia privind decizia COREPER de ieri a fost confirmată de coordonatoarea grupului ALDE în Comisia de libertăţi civile a Parlamentului European (LIBE), eurodeputata Renate Weber.

În urmă cu cinci zile, preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a anunţat că va cere Consiliului UE clarificări şi documentele deja solicitate de Parlamentul European cu privire la evaluările realizate de experţii europeni despre pregătirea României şi a Bulgariei pentru aderarea la spaţiul Schengen. "Imediat ce vom primi clarificările şi documentele de la Consiliul UE, Parlamentul European va putea transmite opinia sa către Consiliu"", a spus vineri Jerzy Buzek, potrivit Agerpres.

Decizia de extindere a spaţiului Schengen va trebui luată în unanimitate de miniştrii de interne din UE (Consiliul JAI). Următoarea reuniune a Consiliului JAI este prevăzută pentru 24 februarie.

În procedura instituţională pentru extinderea spaţiului Schengen, Parlamentul European este consultat cu privire la aderarea României şi Bulgariei şi trebuie să îşi exprime opinia luând în considerare datele reale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb