Şcoala democraţiei

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 10 februarie 2017

Cornel Codiţă

"România nu mai are timp să înveţe democraţia. Democraţiile de astăzi au avut cîteva sute de ani ca să deprindă legile, normele şi cutumele democratice". Acesta este diagnosticul, iar situaţia în care ne pune este aceea a pacientului care tocmai a aflat din gura doctorului că, fără umbra vreunei şanse de salvare, ori a vreunei îndoieli, sfîrşitul implacabil a pus deja piciorul în uşă.

Urmează două remedii. Primul, "Singura şansă a României ar fi un despot luminat care să ne bage pe gît cu forţa aceste deprinderi şi apoi să se retragă, organizînd alegeri libere. Al doilea, "O soluţie ideală ar fi democraţia directă care, în condiţiile tehnologice de azi, ar fi perfect posibilă."

Gîndurile acestea le-am primit în dar de la cititorul "anonim", drept comentariu la editorialul "Voturi şi Oameni". În ciuda celor mai bune intenţii ale sale, pentru care îi mulţumesc, partenerul meu de comunicare mediatică mi-a făcut rost de o noapte de insomnie! Şi, prevăd, nu va fi ultima. Dacă aşa stau lucrurile, chiar, ne-am ars!! La confruntarea cu sentinţa enunţată, trec fulgerător prin primele două stări ale ciclului Kubler-Ross, "negare" şi "mînie", sar peste "negociere" şi mă adîncesc în "depresie", cu ideea precisă că nu voi ajunge niciodată la "acceptare". Trebuie să am o reacţie, e singura formă de terapie care îmi mai dă o şansă. Iat-o!

Dacă alţii au avut nevoie de sute de ani ca să ajungă să stăpînească şi să utilizeze inteligent, eficient, instrumentele fragile ale sistemului de guvernare numit "democraţie", asta e! Peste două, trei sute de ani, România o să aibă şi ea democraţia ei "matură" şi plină de probleme, exact cum este cazul azi al democraţiilor din Franţa, Marea Britanie sau Statele Unite. E ca în povestea cu iarba. Totul este să o uzi şi să o tunzi cînd are nevoie, vreo două sute de ani. După aia, e gazon!! Sentinţa "anonimului" sugerează însă că, spre deosebire de alţii, nu vom avea la îndemînă răgazul acesta. De ce? Există două clase de răspunsuri. Prima construită pe ipoteza că lumea s-ar putea "muta" între timp într-un orizont al viitorului în care eforturile noastre de a deprinde regulile fundamentale şi subtilităţile democraţiei ar fi deja irelevante, inutile. Altă lume, alte reguli, alte sisteme de guvernare, altceva de învăţat la materia politică! Cea de a doua clasă de răspunsuri este conturată de ipoteza, ceva mai "neagră", a unui sfîrşit care pune capăt abrupt şi definitiv procesului nostru de învăţare, fără posibilitatea de a-l mai relua vreodată. Ce fel de sfîrşit? Poate să fie "sfîrşitul lumii", în sens biblic, următoarea mare glaciaţiune, supra-încălzirea globală, extincţie în masă, sau doar sfîrşitul lumii aşa cum o cunoaştem, determinat de schimbări tehnologice şi sociale radicale, ale căror sensuri, cuprins şi finalităţi nu avem cum să le întrevedem. Sunt posibile asemenea circumstanţe? DA! Chiar şi în timpul unei singure generaţii; aproape sigur în două sau trei.

Concluzia este inevitabilă: dacă România nu schimbă ceva radical în tehnologia procesului ei de învăţare socială, care să-i permită să "condenseze etapele" rapid, în cîteva decenii, s-ar prea putea să nu mai aibă timpul necesar să înveţe acest sistem de guvernare, numit democraţie, aşa cum a fost el dezvoltat în ultimii două sute de ani, în cîteva societăţi nucleu ale civilizaţiei euro-atlantice! Pentru noi, acest trecut nu prea mai are viitor! Cu atît mai mult cu cît indicatorul "capacitate de învăţare socială", de la bordul României, a stat, cum stă şi acum, mai tot timpul, pe roşu.

Şi atunci, vorba lui Cernîşevski: Ce-i de făcut?

Prima soluţie, la care trimite "anonimul", oferă un posibil răspuns la întrebarea "tehnologică", cum putem să condensăm etapele de învăţare socială a democraţiei. Răspuns: punem un satrap să ne îndoape, ca pe gîşte, cu regulile, normele, cutumele şi ce o mai fi nevoie, iar cînd ficatul nostru a ajuns "fois gras democratique", lucrarea este gata. El pleacă în treaba lui, nu înainte de a deveni monument istoric, iar noi ne punem pe democraţie, ca la carte. (Mă rog, dacă nu cumva murim, ca gîştele îndopate, prin insuficienţă hepatică!) Experienţa are un oarecare suport "experimental", în istoria ceva mai veche a Angliei, pe la 1650. Isprava lui Cromwell, cel ce pe urmele dezastrului provocat de înfruntarea "democratică" dintre armata Regelui Charles I-ul şi cea a nobilimii care i-a contestat autoritatea de a dizolva Parlamentul, şi-a făcut o armată proprie, a măturat orice rezistenţă, după care l-a trimis pe rege la eşafod, sub acuzaţia că şi-a trădat poporul împotriva căruia a ridicat ilegal o armată proprie. A devenit Lord Protector al Comuniunii Anglia, Scoţia şi Irlanda, pînă la moarte, vreme de cinci ani, timp în care Parlamentul a fost trimis în "concediu fără plată". Ce a învăţat politica britanică din episodul cu pricina? Coroana, că nu e bine să ridice armele împotriva propriei nobilimi; Nobilimea Mare că Parlamentul nu poate fi înlocuit de armată, iar cea mică sau mijlocie că cel mai ieftin este să te supui şi să îţi vezi de treabă, e ceva mai costisitor, foarte riscant, dar remarcabil la scară istorică dacă reuşeşti să-i baţi pe toţi, pentru a-ţi impune punctul de vedere şi soluţiile politice, iar dacă nu, e mai sigur să îţi iei catrafusele şi te duci în America, aşa cum era hotărît să facă Cromwell însuşi, înainte să înceapă toată tărăşenia. Nu încape îndoială, episodul a fost un cîştig imens pentru dezvoltarea ulterioară a democraţiei engleze şi britanice, dar reţeta cu greu poate fi recomandată altora, mai ales în secolul XXI.

Cea de a doua soluţie, ideală, ne asigură "anonimul" nostru, ar fi democraţia directă. Nu puţini sunt azi, cei care, obosiţi de erorile şi dificultăţile de utilizare a "democraţiei reprezentative" cred din toată inima că acesta este viitorul, că el ar putea fi făcut să existe destul de repede, chiar şi în România, dacă ar exista "voinţa" necesară şi ea s-ar putea impune într-un fel decisiv. Să vedem, să cercetăm? Este exact ceea ce voi face în editorialul următor.

Pînă atunci, să citim numai de bine!

Dacă alţii au avut nevoie de sute de ani ca să ajungă să stăpînească şi să utilizeze inteligent, eficient, instrumentele fragile ale sistemului de guvernare numit "democraţie", asta e! Peste două, trei sute de ani, România o să aibă şi ea democraţia ei "matură" şi plină de probleme, exact cum este cazul azi al democraţiilor din Franţa, Marea Britanie sau Statele Unite.

Opinia Cititorului ( 36 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Pe data de 26 noiembrie 2015 a fost înregistrat oficial Partidul "Democratie Directa Romania", primul partid politic românesc cu platforma specifică promovării acestui tip de sistem.

    1. Elemente constitutive ale democrației directe se regăsesc în majoritatea formelor de guvernare democratice moderne - chiar dacă nu sunt de ajuns pentru a face din acestea ”democrații pure” - cum ar fi referendumul sau adunările (assembly, assemblee) locale sau generale; de asemenea, scrutinele pentru alegerile prezidențiale, precum și pentru demiterea sau suspendarea unui înalt-demnitar (referendumul pentru suspendarea președintelui României ce a avut loc...

      Neîncrederea în clasa politică și în democrație, în fapt o falsă democrație,se accentuează de la o zi la alta.Un fapt revelator este rezultatul înregistrat la referendumul pentru demiterea Președintelui României din 29 iulie 2012 când 7,4 milioane de români cu drept de vot s-au pronunțat pentru demiterea acestuia.

      Democrația internet:

      Parlament virtual 

      și

      Vot on-line direct pe lege 

    La noi democrația consfințită prin simulacru de Constituție pe care îl avem nu tranșează ferm aceasta problema reprezentativa sau directă și asta costa foarte mult.Pentru viitorul nostru care trebuie pus în acord și cu psihologia poporului român legea fundamentală trebuie urgent schimbata și ca model as recomanda CONSTITUTIA elvețiană.

    1. Puterea alunecă în România spre așa numitul „prezidențialism 221;. În aceste condiții este firească starea de repulsie și revoltă a cetățenilor României față de democrație, atâta timp cât „puterea poporului” este exercitată împotriva poporului de către o structură oligarhică instaurată după 22 decembrie 1989 și divizată în două structuri de partid care alternează la putere, lăsând impresia existenței unui cadru democratic. Mai...

    Este de salutat aceasta aplecare asupra democratiei initiata de Bursa si de dl. Cornel Codita, foarte necesara, in contextul marilor manifestatii din Romania.

    in orice caz, democratia reprezentativa si-a aratat limitele, chiar pericolele. In fond chiar si Hitler a fost ales democratic, ca si , mai nou, Dragnea sau Iohannis.

    S-a scris mult despre protestele din Piaţa Victoriei şi din diverse perspective. S-a vorbit despre o Românie care se mobilizează – rara avis! - în numele Europei,... 

    1. Nu ai citit catrea lui Make, ultima, e si pe Bursa.ro - gratis. Make este pionerul! Ti-o recomand cu bani sau free.

    Poate si eu sunt anonimul care ti-a provocat insomnia :))))

    1. Pentru amărâtă asta democratică eu am luat bătaie în iunie 1990 dar voi nu știți nimic și aveți și o incultura CRASA.Nu cred că totul fi de cuvine.Dati voi soluțiile.

      te-ai ratacit! nu asta este site-ul cu doleante ! incultura crasa? poti defini corect cei doi temen in legatura cu verbul "a avea"?i

      Cred ca e mai bine acum. Celalat ochi imi plange ca generatia mea s-a dus in toate colturile globului.

    Cele 3 mari slabiciuni ale democratie sunt:

    - alegatori incapabili sa faca cea mai buna alegere; 

    - candidati nepregatiti sa conduca si care n-au nicio treaba cu interesul cetatenilor; 

    - deciziile luate prin vot nu sunt intotdeauna cele mai bune si in plus necesita timp pentru dezbateri, negicieri, etc. 

    Mai mult decat atat democratia da rateuri chiar si dupa sure de ani de practica(vezi alegerile din SUA)

    Capitalismul a adoptat democratia tocmai pentru slabiciunile sale: e coruptibil si... 

    "Ziarul pe care il scrii tu !" e in Ardeal mitici nu au auzit de el.

    De Politie-Digi 24- 11:20h. Politie depasind pe linie continua fara semnale de Politie. Daca nu are girofarul pornit e masina normala in trafic.

    Cine a filmat, amenda! 

    surprinzatoare viziunea - cel putin declarativ, psihiatrica (!) - oe care o antamati! ca si visul despre o asa zisa "democratie matura" (dincolo de declaratia drepturilor omului si cetateanului si de declaratia de independenta a sua, omenirea s-a complacut - inclusiv in statele enumerate - in demersuri de a inlocui lupta pentru democratie cu lupta doctrinara despre democratie!). sa nu uitam un lucru "politica s-a nascut cand primul ticalos s-a intalnit cu primul prost" (Voltaire)! asa adauga...

    1. din graba, am uitat sa semnez opinia 8! scuze!

      Politica economică de dependență și dominație forțată duce la „lumpen-dezvoltare” ; adică o „dezvoltare a subdezvoltării”. Relația cu metropola generează sărăcie la periferie. Decapitalizarea statelor dominate reprezintă funcția caracteristică a neoimperialismului modern care este, în principal, unul economic favorizat de economia de piață și libera circulație a capitalurilor și nu doar un militarism imperialist. Statul...

    Expansiuena democartiei coincide cu cea a capitalismului. Pardoxul ei consta in impunerea ei prin forta.

    1. Politica puterii în relația cu Statele Unite și U.E.este una nefastă și executorie,ce amintește de perioada ocupației bolșevice de după 23 august 1944. Comisarii trupelor de ocupație ale Uniunii Sovietice sunt înlocuiți acum cu altfel de comisari, ai Uniunii Europene. Nimic benefic nu mai poate fi întreprins, inițiativa proprie este blocată și toate activitățile, în special cele privind alocarea fondurilor bugetare pentru dezvoltare sunt...

      Cei mai mulți dintre sociologii români consacrați, care dețin în prezent funcții în sistemul de putere, consideră, în termeni elevați, că România se află pe un drum bun și că „tranziția”pr elungită este un fapt inerent pentru o țară care, prin schimbarea de regim, păstrează nostalgic încă o „grea moștenire” a centralismului etatic comunist. Numai că, acum, statul este unul neputincios iar din moștenirea comunistă, după...

      mi-a venit in minte o lozinca din secolul trecut-sus codita de topor - jos partidul muncitor Ce sa invatam-sa ascultam ce ne spune inima de acolo ,din dragostea de om de popor ne vin indicatiile de activitate.

      Liberal democracy came to be confused and confuted with neo-colonial exploitation, social Darwinism, and the crumbling of social compacts and long-standing treaties, both explicit and implicit. It even came to be associated with materialism and a bewildering variety of social ills: rising crime rates, unemployment, poverty, drug addiction, prostitution, organ trafficking, monopolistic behavior, corporate malfeasance, and other antisocial forms of conduct.

      Moreover, rapacious Anglo-Saxon... 

    Statutul intarziat al Romaniei, dictat de istorie, a fost remarcat de Zeletin cu mult timp inainte de secolul 21. De asemenea, solutii au fost antamate de acesta.

    Datorita Cortinei de Fier intarzierea s-a perpetuat. Acum suntem in situatia unui stat care trebuie sa se agate de sistemul organizational international pentru promovarea interesului national. Modul in care o va face probabil va avea o amprenta singulara. Sau va avea sansa unui Bratianu (nu sunt filoliberal) sau nu va exista o... 

    Aşadar, metodele vechi au fost actualizate şi perfecţionare: astăzi,promovarea colonialismului se face “prin globalizare”, în “numele democraţiei şi progresului în lume”.

    1. Metodele folosite pentru “implementarea «colonialismului modern» sunt, prin excelenţă economice şi financiare”, prin achiziţionarea- prin sloganul cel mai la modă astăzi, cel al “privatizării” – a tuturor activelor rentabile din diferite ţări.

      Promovarea şi implementarea colonialismului modern – în urma adaptării şi perfecţionării vechilor metode coloniale – nu se mai face printr-o subordonare declarată a ţărilor şi popoarelor, ci... 

      Guvernatorii colonialismului modern în haină diplomatică dictează liderilor obedienţi ai ţărilor colonizate:

      1. cui să vândă resursele ţărilor lor; 

      2. ce decizii să mai adopte pentru sărăcirea în continuare a popoarelor respective; 

      3. cum să încalce principiile şi normele democratice.

      Pentru ei, democraţia reprezintă “Diktatul noilor stăpâni coloniali”, iar popoarele trebuie să li se supună cu orice preţ… 

      tot mai mulţi analişti atrag atenţia că “globalizarea este un colonialism modern” (Riccardo Petrella, Patronii Terrei, în Le Monde diplomatique; Alain Gresh, Recrearea intemaţionalismului; Amitai Etzioni, fostul consilier al preşedintelui Jimmy Carter; Ciive Schmitthoff; Jean-Michel Jacquet; Hans van Houte etc), care se înfăptuieşte mai ales prin mijloace economice (îndeosebi prin fuziuni sau prin “structurarea unor alianţe economice”), fără a fi abandonate total...

      E curios, deși nimeni nu se miră: în vreme ce lumea academică toacă mărunt, sub acuzația de colonialism, marile state ale Occidentului, nimeni nu suflă un cuvînt și nici nu pare să fi auzit vreodată de cel mai mare și mai activ imperiu colonial. Un imperiu viu și harnic, persecutor de națiuni și mare amator de expansiune. Numele lui? Rusia.

    Pe măsură ce băncile private ne prind captivi prin dreptul lor de a emite şi împrumuta bani către guvernele naţionale, ca apoi să le dea împrumuturi pentru plata dobânzilor într-o spirală ce scapă de sub control încât datoriile nu vor putea fi niciodată plătite integral (6), ei sunt în stare să-şi căptuşească buzunarele şi mai mult prin cumpărarea resurselor naţionale pe te miri ce de la ţările pe care tot ei le-au adus la faliment. Şi asta nu se cheamă afaceri. Ci austeritate.

    „Iar... 

    Functioning and fair democracy is representative and not participatory. Participatory "people power" is mob rule (ochlocracy), not democracy. Alas, while participatory democracy often leads to the elevation to power of demagogues and dictators, representative democracy invariably mutates into oligarchy and plutocracy. It takes a lot of money (“campaign finance”) to get elected and this fact of political survival forces politicians, up for sempiternal re-election, to collude with...

    Granted, "people power" is often required in order to establish democracy where it is unprecedented. Revolutions - velvet, rose, and orange - recently introduced democracy in Eastern Europe, for instance. People power - mass street demonstrations - toppled obnoxious dictatorships from Iran to the Philippines and from Peru to Indonesia.

    But once the institutions of democracy are in place and more or less functional, the people can and must rest. They should let their chosen delegates do the... 

    1. Worse still, the West has transformed the ideal of democracy into an ideology at the service of imposing a new colonial regime on its former colonies. Spearheaded by the United States, the white and Christian nations of the West embarked with missionary zeal on a transformation, willy-nilly, of their erstwhile charges into profitable paragons of "democracy" and "good governance".

      And not for the first time. Napoleon justified his gory campaigns by claiming that they served to spread French... 

      The truth is that voters are powerless. The rich and mighty take care of their own. Malfeasance carries little risk and rarely any sanction. Western democracies are ossified bastions of self-perpetuating interest groups aided and abetted and legitimized by the ritualized spectacle that we call "elections". And don't you think the denizens of Africa and Asia and eastern Europe and the Middle East are blissfully unaware of this charade.

    Democrația internet:

    Parlament virtual 

    și

    Vot on-line direct pe lege 

    1. Doar intr-o tara mica e posibil cu traditie democratica...si educatie in acest spirit civic.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb