Se mută Austria în Sudul Europei?

Nu, nu este vorba de vreun Anschluss în variantă modernă. Este vorba de renumita convergenţă europeană, mult propovăduită şi lăudată înaintea lansării valurilor de extindere ale Uniunii Europene din deceniul trecut.

Autorităţile europene nu sunt, însă, deloc mulţumite de direcţia acesteia. Planurile arătau că ţările Europei Centrale şi de Est trebuiau să ajungă la nivelul celor din Vest. Realitatea a fost de altă părere, mai ales după intrarea datoriilor publice în centrul atenţiei.

Austria a fost şi este inclusă, încă, în rândul ţărilor care fac parte din nucleul dur al zonei euro. Teoretic, ţara alpină ar trebui să însoţească Germania în clubul celor care vor forma o "zonă euro nordică", în eventualitatea unei scindări a uniunii monetare.

Divergenţa dintre teorie şi practică devine, însă, tot mai mare pentru Austria. În ultimul raport Eurostat, privind datoria publică şi deficitul bugetar din zona euro şi din Uniunea Europeană, se arată că "sunt exprimate rezervări legate de calitatea datelor guvernamentale privind datoria publică". Oare nu aşa a început şi prăbuşirea Greciei?

Unde este problema? La "impactul statistic al raportului referitor la situaţia din landul Salzburg", unde s-au constatat "deficienţe privind managementul financiar şi integritatea conturilor publice". Eurostat estimează că datoria publică raportată la PIB va creşte cu o jumătate de punct procentual ca urmare a revizuirilor. Ultimele date oficiale arată un nivel de 74% din PIB al datoriei publice a Austriei. În perioada 2009 - 2012, datoria publică a crescut cu 18,9%, până la 227,173 miliarde de euro, în timp ce PIB-ul a crescut cu 11,1%, până la 307 miliarde.

O parte importantă a creşterii s-a datorat sumelor alocate susţinerii sistemului financiar, iar valorile finale sunt departe de a fi cunoscute. Grupul bancar Hypo Alpe Adria pare să fie o gaură neagră care distorsionează tot mai mult starea finanţelor publice, în condiţiile în care marile bănci austriece nu mai doresc să contribuie la înfiinţarea unei "bănci rele" pentru salvarea sa.

Mai mult, publicaţia Format a scris ieri că "şefii băncilor din Austria s-au coalizat împotriva guvernului". Lăsând la o parte lipsa de recunoştinţă pentru garanţiile oferite de guvernul de la Viena în perioada de maximă intensitate a crizei financiare globale, ce îi determină pe bancherii austrieci să se "revolte"?

"Taxele exorbitante şi regulile stricte de capitalizare", după cum arată revista Format. Conducătorii Bank Austria, Erste Group şi Raiffeisen au ameninţat cu majorarea comisioanelor bancare, creşterea costurilor de finanţare şi declanşarea unei crize a creditării. Unul dintre bancherii implicaţi a găsit şi un nume pentru alianţa băncilor împotriva politicilor guvernamentale: "cartelul raţiunii". În opinia lui Andreas Treichl, directorul executiv de la Erste Bank, "Grupul Erste este cea mai impozitată instituţie financiară din lume".

Publicaţia Format nu uită să sublinieze că ieşirea în presă a "cartelului raţiunii" a fost perfect sincronizată cu două evenimente importante din 29 octombrie 2013: unul este constituirea noului Parlament rezultat în urma alegerilor generale de la sfârşitul lunii trecute, iar al doilea este publicarea verdictului Curţii Supreme într-un caz de criminalitate bancară cu efecte semnificative asupra sistemului financiar. Rămâne de văzut care vor fi efectele noii campanii mediatice a băncilor, mai ales pe fondul dobânzilor extrem de scăzute oferite deponenţilor şi a perspectivelor de creştere a fiscalităţii.

Problemele Austriei nu se reduc, însă, doar la revolta bancherilor. Un studiu recent de la Institutul "Agenda Austria" arată că rata reală a şomajului este de aproape două ori mai mare decât cea oficială, situându-se la 10,3%. Numărul şomerilor este, de fapt, de circa 470 de mii, aici fiind incluse şi persoanele care urmează programe de recalificare sau pensionate anticipat. Bineînţeles că şi povara fiscală este pe măsură.

Accentuarea presiunilor bugetare pentru Austria înseamnă un singur lucru: vor creşte presiunile asupra companiilor naţionale care au participat la "privatizările" din Est pentru transferarea unor sume tot mai mari din "colonii" către "metropolă".

Iar în ceea ce priveşte atitudinea marilor bănci austriece, rămâne în sarcina băncilor naţionale din zonele în care acestea şi-au extins reţelele să o includă în testele de stres viitoare, teste din care nu pot lipsi ieşirile masive de capital şi creşterea costurilor de finanţare.

Toate acestea nu vor suficiente. Dacă doreşte menţinerea stabilităţii financiare, noul guvern trebuie să treacă la o reducere masivă a cheltuielilor şi a beneficiilor oferite de "statul social". Altfel, Viena va începe să "curgă" pe Dunăre către sud-estul Europei, într-un proces de convergenţă pe care actualele autorităţi europene nu par capabile să-l oprească.