Sechestru pe bunuri de 2 miliarde euro ale unui grup mafiot calabrez ce controla societăţi şi în România

Elena Deacu
Anticorupţie / 22 iulie 2015

Justiţia italiană a pus miercuri sub sechestru bunuri în valoare de circa două miliarde de euro aparţinând unui grup al mafiei calabreze care opera în sectorul pariurilor şi care controla societăţi şi în România, informează un comunicat citat de AFP şi Reuters.

Printre bunurile puse sub sechestru figurează circa 1.500 de săli de pariuri precum, 82 de site-uri de pariuri şi aproape 60 de societăţi, dintre care 11 operau în străinătate.

Parchetul din Reggio Calabria (sud) a emis 28 de mandate de arestare împotriva principalilor responsabili şi a luat măsuri, precum arest la domiciliu sau obligaţia de a prezenta la poliţie, în cazul a alte 23 de persoane, potrivit aceleiaşi surse.

Aceste persoane care fac parte din 'Ndrangheta, mafia calabreză, 'au exercitat de manieră abuzivă, cu ajutorul unor societăţi malteze, activitatea în domeniul pariurilor pe întreg teritoriul naţional, spălând astfel importante sume de bani de origine ilegală', precizează comunicatul.

'Au ocolit legea care reglementează acest sector, realizând importante profituri care au fost apoi reinvestite în achiziţia de noi societăţi şi licenţe pentru a-şi extinde şi mai mult activităţile', se mai menţionează în acest text.

Grupul infracţional 'care controlează societăţi în Austria, Spania şi România, cu un sediu stabil în Malta, a operat în trecut cu licenţe din Antilele Olandeze, Panama şi România', potrivit aceleiaşi surse.

Printre cele 11 societăţi străine, şase sunt malteze, două din România, alte două spaniole şi una din Austria.

'Este o lovitură foarte puternică dată 'Ndrangheta', şi-a exprimat satisfacţia ministrul de interne italian, Angelino Alfano.

În urmă cu două săptămâni, autorităţile italiene au pus sub sechestru bunuri în valoare de 1,6 miliarde de euro aparţinând unei familiei mafiote siciliene.

Potrivit Direcţiei antimafia (DIA) din Palermo, a fost 'una dintre cele mai mari capturi realizate vreodată', fiind în total puse sub sechestru 33 de societăţi, în principal în sectorul producţiei de ciment, sute de case, vile şi imobile, 80 de conturi bancare, 40 de poliţe de asigurare şi peste 40 de autovehicule.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb