Secretar de stat în Ministerul Transporturilor, reţinut de DNA pentru şantaj

G.F.
Anticorupţie / 10 noiembrie 2017

Ninel Cercel (sursa foto: Facebook)

Ninel Cercel (sursa foto: Facebook)

Actualizare 20:50 Oficial: Decizia privind eliberarea lui Ninel Cercel, publicată în Monitorul oficial

Decizia privind eliberarea lui Ninel Cercel din funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor a fost publicată în această seară în Monitorul oficial.

(G.F.)

-----------

Actualizare 20:20 Surse: Premierul Mihai Tudose l-a demis pe secretarul de stat Ninel Cercel

Premierul Mihai Tudose l-a demis pe Ninel Cercel, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, care astăzi a fost reţinut de DNA, potrivit unor surse guvernamentale, citate de Agerpres.

(G.F.)

----------

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ninel Cercel a fost reţinut de procurorii DNA, sub acuzaţia de şantaj, în cazul vagonului unui tren cu azotat de amoniu la care s-a produs un incendiu, în data de 31 octombrie, în Gara Comarnic.

În rechizitoriul procurorilor se menţionează: "în contextul incidentului (n.r. din Gara Comarnic), începând cu data de 01.11.2017, inculpatul Cercel Ninel, profitând de funcţia de secretar de stat, i-a solicitat direct sau prin intermediari, părţii vătămate, în mod imperativ să-şi dea demisia din funcţia de manager al CZM Braşov, căci în caz contrar va fi demis, chiar dacă incidentul nu s-a produs pe raza sa teritorială de responsabilitate. Varianta oferită de inculpat părţii vătămate în schimbul demisiei a fost că va fi absolvit de orice răspundere disciplinară, va avea în continuare un post de consilier pe care inculpatul îl va înfiinţa special şi la Braşov, promiţându-i totodată că ulterior, în cadrul reorganizării CFR Marfă, îl va susţine în faţa ministrului pentru a fi numit şef de regională".

Partea vătămată nu a acceptat condiţiile inculpatului, astfel încât mijloacele de constrângere folosite de inculpat au fost ameninţarea cu "controale" în urma cărora va fi demis.

Aceste mijloace de constrângere au fost puse în practică, deoarece chiar din data de 03.11.2017, inculpatul a trimis la Braşov două echipe de control, iar în aceeaşi zi persoana vătămată a fost notificată că la data de 06.11.2017 este convocată la Bucureşti, întrucât face obiectul unei cercetări disciplinare.

"Scopul urmărit de inculpat prin acţiunile îndreptate împotriva părţii vătămate pentru a-l îndepărta din funcţia de manager al CZM Braşov l-a constituit obţinerea unui folos patrimonial de către societăţi private de transport care să beneficieze, în detrimentul CFR Marfă, de contractul avut de această societate cu AZO MUREŞ SA. Aceasta, deoarece persoana vătămată s-a opus constant ca alte societăţi private să preia activităţi din contractul CFR Marfă, în detrimentul acestei societăţI", informează procurorii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb