Secretarul general al ONU afirmă într-un discurs că birocraţia sufocă organizaţia pe care o conduce

A.C.
Internaţional / 19 septembrie 2017

Antonio Guterres (Sursa foto: Wikipedia)

Antonio Guterres (Sursa foto: Wikipedia)

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat luni, la o reuniune consacrată reformei ONU, că birocraţia sufocă ONU şi a pledat pentru schimbări, potrivit BBC News.

"Cineva care vrea să submineze ONU nu ar fi putut veni cu o metodă mai bună decât să impună o parte dintre regulile pe care chiar noi le-am creat", a declarat diplomatul portughez.

"Chiar mă întreb uneori dacă a existat o conspiraţie pentru a face regulile noastre exact ce trebuie să fie pentru ca noi să nu fim eficienţi", a adăugat el.

Conform sursei, printre priorităţile exprimate în trecut de secretarul general al ONU se numără reducerea, în 2017-2018, cu 15%, a cheltuielilor legate de parcul aerian al ONU, printr-o gestionare mai raţională a aeronavelor şi a susţinerii lor logistice.

Potrivit apropiaţilor săi, vrea de asemenea că aibă un buget anual de funcţionare - în prezent este pe doi ani - aliniindu-se bugetelor naţionale. În plus, vrea un singur document pentru acest buget, care include în prezent mai multe texte, ce îl fac greu de înţeles, informeay[ sursa.

Anterior, liderul de la Casa Albă l-a îndemnat pe Guterres, să facă schimbări, lăudându-l, de asemenea, pentru progresele înregistrate la unele dintre problemele prezentate.

Potrivit sursei citate, preşedintele american Donald Trump a declarat luni, în primul discurs rostit în marja Adunării Generale a ONU, că organizaţia nu se îşi atinge întreg potenţialul din cauza birocraţiei şi managementului defectuos şi a îndemnat Naţiunile Unite să se concentreze "mai mult pe oameni, mai puţin pe democraţie".

Trump, care a criticat ceea ce consideră o contribuţie disproporţionată din partea SUA, a atras atenţia, la o întâlnire specială consacrată reformei organizaţiei, că ONU ar putea deveni mai puternică, dacă toţi cei implicaţi ar contribui, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb