Ban Ki-moon, secretar general al ONU, i-a avertizat pe liderii internaţionali cu privire la criza din Ucraina că ar putea avea implicaţii profunde pentru integritatea unui tratat global proiectat să prevină răspândirea armelor nucleare, potrivit presei.
Ucraina a renunţat la arsenalul nuclear în conformitate cu Memorandumul din 1994 de la Budapesta, semnat cu Marea Britanie, SUA şi Rusia. La momentul respectiv, Rusia a oferit garanţii cu privire la respectarea suveranităţii Ucrainei în schimbul angajamentului că renunţă la armamentul nuclear.
Cu toate acestea, Rusia a anexat peninsula Crimeea, parte a Ucrainei.
Ucraina a cerut trupelor sale rămase în Crimeea să părăsească peninsula după ce forţele ruse au invadat una dintre ultimele baze ale Kievului în regiunea Mării Negre.
Comentariile lui Ban sugerează îngrijorarea că evenimentele din Ucraina ar putea face unele ţări mai reticente să renunţe la orice capacitate de arme nucleare sau altele pot să le urmeze exemplul, potrivit presei internaţionale.
"Implicaţiile sunt profunde, atât pentru securitatea regională cât şi integritatea regimului de neproliferare nucleară", a declarat Ban. Dar "acest lucru nu ar trebui să servească drept scuză pentru a continua proliferarea nucleară, care va creşte numai nesiguranţa şi izolarea".
Rusia a acuzat statele occidentale că încalcă un angajament de a respecta suveranitatea şi independenţa politică a Ucrainei în conformitate cu Memorandumul de la Budapesta, spunând că au "încurajat o lovitură de stat" ce l-au "răsturnat" pe preşedintele Viktor Ianukovici .
Însă Comunitatea Internaţională, în special Occidentul, acuză Rusia de încălcarea suveranităţii.
1. Provocari penibile...
(mesaj trimis de Toma Necredinciosu' în data de 25.03.2014, 17:16)
Dl. Ban Ki-moon este un tampit, marioneta a unor oameni dementi. Par toate declaratiile de acest gen niste provocari grosolane, de parca toata lumea asta face orice sa sugereze Rusiei sa anexeze sau sa repete evenimentul Crimeea. Este oare greu sa privim putin istoria? Ce, Rusia a declansat ultimele doua razboaie mondiale? Nu Rusia a avut pierderile cele mai mari fiind atacata de fascistii lui Hitler? Nu evreii au fost cei care au murit in masa, nevinovati, fiind ucisi de fascistii ce vroiau sa cucereasca lumea? Nu SUA si Rusia au fost tarile care au reusit sa infranga dictatura fascista? Fascistii fiind in principal germanii, italienii, grecii si japonezii?
Pai nu tratatele de finalizare a razboiului au impartit lumea in doua sfere de influenta? Nu au fost aceste tratate rupte si sferele de influenta nerespectate? Si asta nu s-a intamplat cand tot Germania si-a revenit dupa razboi si a inceput sa-si caute noi piete de desfacere/consum? Nu a fost aceasta UE manevrata de germani cea care a flirtat cu Ucraina, cu Moldova si cu noi in asa fel incat sa fim in UE dar sa nu prea fim in UE? Nu sunt revolutiile din aceste tari trase la indigo? Nu pare ciudatenia revolutiei din Ucraina cam trasa de par, mai ales ca acolo in Crimeea sunt 8 milioane de rusi, iar lumea se ia de Rusia ca-si protejeaza natia, si asta in situatia in care acea natie si-a solicitat asocierea printr-un referendum? Pai ce credem noi ca prostii, ca neimplicarea Germaniei in ajutorul Ucrainei ar fi avut ca urmari ce? Abandonul Ucrainei de catre Rusia? Pai Ucraina a fost perla coroanei URSS, iar URSS nu mai exista pentru ca s-a destramat prin atentia deosebita acordata de SUA si de noua Germanie, noul Wermacht, tarilor din sfera de influenta a Rusiei, care trebuiau sa devina piata de desfacere a produselor germane, poate si putin austriece, franceze si italiene? Ori citim istoria ultimilor 200 de ani ori suntem ipocriti si fraieri, manipulati ca niste turme de oi. Eu zic ca cei care vor neaparat un nou conflict in lume sa se potoleasca. Asta e adevarat tocmai acum cand Siria, Egiptul, Turcia si Grecia s-au potolit, si cand Iranul a aratat clar ca se lasa supravegheata din punct de vedere nuclear. Adica nu mai are balonul pe unde sa rasufle si vor sa induca o gaura pe-aici pe la Ucraina?