• Consiliul Bursei a decis şi micşorarea limitei minime a unei tranzacţii Deal la 100.000 de lei
Consiliul Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a aprobat prelungirea şedinţei de tranzacţionare cu 15 minute, de la 16:30, la 16:45, potrivit unui comunicat transmis, vineri, de reprezentanţii instituţiei.
Decizia a fost motivată prin faptul că evoluţia Bursei de Valori Bucureşti a devenit din ce în ce mai sensibilă la factorii externi şi la piaţa de capital nord-americană, prelungirea şedinţei de tranzacţionare oferind investitorilor de la BVB posibilitatea să reacţioneze la deschiderea burselor americane şi să folosească informaţiile venite dinspre aceste pieţe.
• Noi parametri pentru piaţa Deal
Consiliul Bursei a mai aprobat noi parametri pentru piaţa Deal, ce urmează să intre în vigoare după ce Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) va apoba codul BVB- operator de piaţă şi sistem, au mai precizat, vineri, reprezentanţii instituţiei. Astfel, administratorii BVB au decis micşorarea limitei minime a unei tranzacţii Deal în cazul pieţelor XDEAL şi DLBS (Rasdaq) la valoarea de 100.000 lei şi micşorarea limitei minime a unei tranzacţii DEAL în cazul pieţelor QIDB (obligaţiuni), XDSI (ATS internaţional) şi DLSI (BVB internaţional) la valoarea de 250.000 lei.
O limită minimă pentru tranzacţiile Deal încheiate pe piaţa DEALS a BVB a fost stabilită, în funcţie de valoarea medie tranzacţionată pe simbolul respectiv (în condiţiile unei lichidităţi medii zilnice mai mici de un milion de lei, limita minimă a tranzacţiei Deal va fi 250.000 lei, în timp ce, la o lichiditate medie zilnică mai mare de un milion de lei, limita minimă a tranzacţiei Deal va fi 1.000.000 lei).
Analiza lichidităţii medii zilnice se va realiza trimestrial.
• Discounturi pe spot pentru brokerii care tranzacţionează pe futures
Administratorii Bursei au decis că intermediarii care încheie tranzacţii pe piaţa derivatelor administrată de BVB vor beneficia de un discount la factura lunară datorată BVB cu privire la comisioanele de tranzacţionare percepute pentru tranzacţiile cu acţiuni încheiate în cadrul pieţelor la vedere.
Discountul este de 0,50 lei pentru fiecare contract futures tranzacţionat de un participant în cursul unei luni calendaristice şi se aplică pentru primele 250.000 contracte futures tranzacţionate în perioada iunie - noiembrie 2011.
Totuşi, a stabilit CB, valoarea lunară a discountului nu va depăşi valoarea totală a comisioanelor din tranzacţionarea acţiunilor datorate BVB de respectivul participant. Discountul nu va fi aplicat pentru comisioane sau tarife standard şi suplimentare de corecţie a erorilor tranzacţiilor pe care participantul le datorează Bursei şi nici pentru penalităţi. Numărul de contracte tranzacţionate se determină având la bază atât tranzacţiile de cumpărare, cât şi cele de vânzare, pentru toate contractele futures listate la BVB, indiferent de conturile implicate.
Conducerea Bursei a stabilit că acest program de discount se va derula pe o perioadă maximă de 6 luni calendaristice, începând cu luna iunie 2011.
BVB nu va acorda discount pentru acele contractele futures tranzacţionate care depăşesc numărul de 250.000, chiar dacă tranzacţionarea acestora se efectuează în perioada iunie-noiembrie 2011.
O altă măsură menită să impulsionneze segmentul de derivate de la BVB vizează comisioane mai mici pentru tranzacţiile cu acţiuni încheiate în cadrul pieţei principale a acestora pentru intermediarii care devin market-makeri pe derivate.
Procentul pentru reducerea de comision este de 50%, pentru tranzacţiile pe contul propriu efectuate în piaţa principală a activelor suport ale contractului futures pe care un intermediar este înregistrat în calitate de Market Maker şi de 10% pentru toate celelalte tranzacţii, care nu se încadrează în reducerea enunţată mai sus, încheiate în piaţa principală de acţiuni, efectuate pe conturile clientilor unui intermediar care deţine calitatea de Market Maker pe Piaţa Derivatelor.
Reducerea de comisioane se aplică pe toată durata deţinerii calităţii de Market Maker pe Piaţa Derivatelor, urmând să intre în vigoare de la 1 iulie 2011.
Printre deciziile aprobate săptămâna trecută de Consiliul Bursei se numără şi admiterea la tranzacţionare a obligaţiunilor emise de Judeţul Timiş. Totodată, administratorii BVB au mai aprobat tarife pentru servicii şi produse furnizate de BVB în materia diseminării de date, acestea urmând să intre în vigoare după aprobarea lor de către Adunarea Generală a Acţionarilor.
Au mai fost aprobate şi tarife şi comisioane aferente ETF-urilor, acestea urmând să intre în vigoare după aprobarea lor de către Adunarea Generală a Acţionarilor. Totuşi, acestea tarife nu vor fi percepute pe primele şase luni de la lansarea primului ETF. Printre tarifele aplicabile ETF-irilor, se numără şi cel de admitere la tranzacţionare (de 0,02% din valoarea activului net, dar nu mai puţin de 3.600 de lei şi nu mai mult de 7.500 de lei) şi cel de menţinere la tranzacţionare.
Conducerea BVB a mai aprobat şi un tarif lunar pentru utilizarea ARENA-XT ca "Software as a Service" pentru piaţa derivatelor, piaţa futures co-locat pe platforma BVB, la un nivel maximal de 200 euro pe lună/participant, tarif care include TVA. Tariful va fi inclus în Lista Tarifelor şi Comisioanelor practicate de BVB şi va intra în vigoare ulterior aprobării lor de către Adunarea Generală a Acţionarilor BVB.
Acest tarif lunar nu va fi perceput pe primele şase luni de la lansarea în producţie a ARENA-XT pentru piaţa derivatelor.