Compania de consultanţă de brand şi design Seed Consultants, partener exclusiv al Landor Associates în România, a realizat numele, identitatea vizuală şi aplicaţiile grafice pentru noul brand, Vulping, arată un comunicat remis redacţiei.
Conceptul în jurul căruia a fost construit brandul online este "parcul de distracţii smart" unde clienţii găsesc cele mai avantajoase idei de petrecere a timpului liber pentru ei şi prietenii lor. Noul brand îşi propune să se diferenţieze de competitorii săi tocmai prin experienţa pe care o va livra clienţilor săi avizi de smart-buying. Manifestarea brandului se va consuma în jurul celor patru valori smart-buying, have-fun, experience-sharing şi calitate, livrată pe întreg lanţul valoric. Construcţia strategică a plecat de la insight-urile din cercetarea de consumator, analiza pieţei de site-uri de reduceri, dar şi din trendurile de consum online: F-together şi group-buying care antrenează experienţe de grup între prieteni, generează fani şi ulterior followeri.