Agenţia de branding şi design "Seed Consultants" lansează a patra ediţie a programului "Cel Mai Promiţător Brand Românesc", competiţia adresată IMM-urilor româneşti, la finalul căreia o companie beneficiază de un proiect de branding gratuit, informează un comunicat de presă trimis redacţiei.
Companiile româneşti se pot înscrie în competiţie începând de astăzi, pe www.celmaipromitatorbrand.ro.
"Credem că prin efortul nostru continuu de a promova brandurile româneşti emergente contribuim la dezvoltarea IMM-urilor, a mediului de afaceri autohton, ajutând indirect brandul de ţară. Emulaţia generată în jurul acestui program ne oferă satisfacţia de a face branding în Romania şi ne arată că direcţia pe care mergem e cea bună. Suntem mândri că avem produse româneşti sănătoase şi oameni de afaceri încrezători în viitorul lor şi al produselor lor", a declarat Dochiţa Zenoveiov, Managing Director Seed Consultants.