Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a salutat vineri anunţul făcut recent de preşedintele Băncii Central Europene, Mario Draghi, potrivit căruia BCE est gata să adopte noi măsuri neconvenţionale, transmite AFP şi Reuters.
"Credem că este o abordare perfect legitimă şi adecvată având în vedere că riscul de inflaţie rămâne foarte scăzut şi chiar în anumite ţări există chiar riscul de deflaţie", a declarat Christine Lagarde la o conferinţă a guvernatorilor de bănci centrale organizată la Paris de Banca centrală a Franţei.
La rândul său, guvernatorul Rezervei Federale americane, Janet Yellen a spus şi ea că băncile centrale "trebuie să fie pregătite să utilizeze toate instrumentele aflate la dispoziţia lor, inclusiv politici neconvenţionale, pentru a sprijini creşterea economică şi a-şi atinge ţintele de inflaţie" mai ales având în vedere că guvernele şi-au retras stimulentele fiscale.
De asemenea, Christine Lagarde a cerut guvernelor cu o poziţie bugetară sănătoasă să facă mai mult pentru a relansa creşterea economică, apreciind ca insuficient anunţul Germaniei privind alocarea unor fonduri suplimentare în valoare de 10 miliarde de euro pentru investiţii în infrastructură în următorii trei ani. "În această parte a lumii trebuie să repetăm încă odată că politica monetară nu poate fi singura soluţie şi că trebuie să existe o combinaţie de politici fiscale sănătoase şi în ţările care au la dispoziţie capacităţi bugetare trebuie să le utilizeze pentru a sprijini creşterea economică", a spus Lagarde.
Zilele trecute Comisia Europeană şi-a înrăutăţit prognoza de creştere pentru zona euro în 2014, estimând că în acest an zona euro ar urma să înregistreze o creştere de 0,8%, faţă de un avans de 1,2% cât estima în luna mai.