ŞEFUL ANAF: "Modernizarea informatică a Fiscului este doar pe hârtie"

A.S.
Ziarul BURSA #Companii / 11 iulie 2017

Ziarul BURSA a scris acum câteva luni că noul sistem informatic al administrării creanţelor fiscale (SIACF) nu întruneşte condiţiile ca să fie pus în funcţiune

Gelu Diaconu, fostul preşedinte al ANAF, în martie: "Proiectul de Modernizare a Administraţiei Fiscale (RAMP) iniţiat de ANAF în parteneriat cu Banca Mondială are ca termen de finalizare septembrie 2018. Fără SIACF funcţional, RAMP nu poate fi decât un proiect compromis"

Modernizarea informatică a Fiscului, prin programul finanţat de Banca Mondială demarat în 2013, este doar pe hârtie, pentru că din 2015 până acum nu s-a mai întâmplat nimic, iar temenul de realizare a Proiectului de Modernizare a Administraţiei Fiscale a fost amânat din 2018 până în 2021, a declarat, ieri, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Stan, într-un interviu acordat postului de radio RFI România. Şeful ANAF a avansat ca soluţie pentru îmbunătăţirea rapidă a situaţiei înlocuirea contractelor de întreţinere cu un contract de asigurare a funcţionării infrastructurii IT a ANAF.

Preşedintele Fiscului a vorbit mai ales despre situaţia dificilă legată de infrastructura informatică a ANAF: "De când am preluat această funcţie, la începutul acestui an, am constatat că modernizarea informatică a ANAF era doar pe hârtie şi, practic, din 2015 până acum nu s-a mai întâmplat nimic concret".

ANAF a încheiat în 2013 un acord - denumit Proiectul de Modernizare a Administraţiei Fiscale (Revenue Administration Modernization Project - RAMP) - de împrumut cu Banca Mondială, în valoare de 70 milioane euro, tocmai pentru modernizarea administrării fiscale, însă proiectul este blocat de doi ani, potrivit şefului ANAF, care a precizat: "Între anii 2015 şi 2016, RAMP a stat pe loc. Există decalaje majore faţă de calendarul iniţial care prevedea ca, în anul 2018, RAMP să fie finalizat, decalaje generate de procesul dificil de evaluare a ofertelor tehnice primite din partea celor şase ofertanţi, noul termen de implementare fiind 1 ianuarie 2021. Întârzierea RAMP, constatată până în acest moment, şi estimarea că această întârziere poate să fie şi mai mare în următorii ani impun o regândire a opţiunilor de care dispune ANAF".

Şeful Fiscului are mai multe opţiuni pentru îmbunătăţirea rapidă a situaţiei: "Am identificat existenţa mai multor soluţii, pentru retehnologizarea sistemului informatic al ANAF, aşa cum este el în prezent, considerându-se fezabil să fie înlocuite contractele de întreţinere cu un contract de asigurare a funcţionării infrastructurii sistemului informatic al ANAF. Avem nevoie de înlocuirea platformelor hardware cu unele noi. Trebuie să transferăm bazele de date, sistemele de fişiere, în tehnologii similare".

În prezent, infrastructura de servere şi unităţi de stocare a centrelor de date ale ANAF este formată, în mare parte, din echipamente aflate la sfârşitul ciclului de viaţă, cu o uzură fizică şi morală avansată.

Principala cauză a acestei situaţii ţine de acordurile cadru şi contractele subsecvente încheiate începând cu anul 2013, ultimul contract subsecvent din acordul cadru de mentenanţă expirând în octombrie 2016, potrivit şefului ANAF, citat de News.ro

Afirmaţiile vin după ce premierul Mihai Tudose a afirmat ieri, la Parlament, că preşedintele ANAF, Bogdan Stan, are la dispoziţie o lună pentru a-şi dovedi eficienţa la conducerea instituţiei, în condiţiile în care a primit o fişă de parcurs, iar dacă o va respecta, toată lumea va fi mulţumită.

Premierul a susţinut că soluţiile pe care le-a identificat în cadrul întâlnirilor pe care le-a avut cu reprezentanţii ANAF şi ai Ministerului Finanţelor vor fi implementate începând de săptămâna viitoare.

Ziarul BURSA a scris acum câteva luni că actualizarea tehnologică a sistemului informatic de administrare a creanţelor fiscale nu funcţionează cum trebuie, potrivit unor surse apropiate ANAF, care susţineau că noul sistem informatic al administrării creanţelor fiscale (SIACF) nu întruneşte condiţiile ca să fie pus în funcţiune.

Centralizarea datelor existente în aplicaţia SIACF era o precondiţie în cadrul altor proiecte derulate de ANAF, respectiv a proiectului de modernizare a administraţiei fiscale (RAMP) cu Banca Mondială.

ANAF a încheiat, în iulie 2013, pentru o perioadă de 28 de luni, cu asocierea formată din SC Ernst&Young SRL, reprezentant al asocierii, şi BULL SAS (asociat), un acord având ca obiect prestarea de servicii privind actualizarea tehnologică a sistemului informatic de administrare a creanţelor fiscale.

Asocierea a subcontractat 30% din valoarea proiectului către SC Ernst&Young Baltic UAB, reprezentând activităţi de management şi analiză/testare, către Techteam Global reprezentând activităţi de analiză/testare şi implementare şi către AMG.net SA - activităţi de analiză/testare şi implementare. Valoarea totală finală a acordului cadru a fost atribuită pentru suma de 8.880.000 lei fără TVA, potrivit unor documente obţinute de ziarul BURSA.

În documentele prezentate de ziarul BURSA, ANAF susţinea că, până la 31 decembrie 2015, asocierea Ernst&Young SRL şi BULL SAS nu a executat obligaţiile asumate, în aşa fel încât ANAF nu a beneficiat de migrarea bazelor de date din vechiul sistem Gotica în noul sistem creat SIACF (sistemul informatic al administrării creanţelor fiscale), scopul acordului cadru.

ANAF mai spunea la finalul lunii decembrie 2015: "Deşi cuantificarea prejudiciului este dificilă, având în vedere că nu se atinge scopul contractului cadru, am putea solicita restituirea tuturor sumelor, plătite anterior pentru contractul subsecvent 1 şi 2, adică aproximativ 1,65 milioane de euro, fără tva. De asemenea, ANAF nu va recepţiona şi nu va plăti pentru sumele angajate prin contractul subsecvent net nr. 3 în valoare de 354.248 euro".

La solicitarea ziarului BURSA pentru a ne spune stadiul acestui proiect, ANAF ne-a transmis: "Urmare solicitării dumneavoastră, referitoare la derularea contractului semnat în data de 12.07.2013 între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi asocierea formată din SC ERNST&YOUNG SRL (reprezentant al asocierii) şi BULL SAS (asociat), vă comunicăm că litigiul dintre cele două părţi va fi soluţionat pe căi legale".

Gelu Diaconu, fostul preşedinte al ANAF, ne-a declarat la acea vreme : "Proiectul de Modernizare a Administraţiei Fiscale (RAMP) iniţiat de ANAF în parteneriat cu Banca Mondială are ca termen de finalizare septembrie 2018. Fără SIACF funcţional, RAMP nu poate fi decât un proiect compromis. Un an şi trei luni de la termenul limită pentru realizarea SIACF nu s-a făcut nimic. S-au bătut pe funcţii, au blocat activitatea ANAF cu anchete de tot râsul în slujba DNA, iar acum constatăm că nu avem nici colectare de venituri, dar, ceea ce este cel mai grav, programul de modernizare este aproape compromis total. Şi să nu uităm: statul român plăteşte zeci de milioane de euro pentru (ne)reuşita RAMP. Aşadar, anul acesta, din blocarea ANAF vom avea rectificare negativă, iar 2018 şi următorii putem vorbim de o cvasi-colapsare a activităţii de administrare a veniturilor statului".

La rândul său, EY ne-a trimis punctul său de vedere: "Din poziţia de consultant, EY nu poate comenta detalii ale contractului şi procesului de execuţie, conform acordului de confidenţialitate semnat cu beneficiarul, client. Fiecare contract pe care îl implementăm are etape clare de execuţie, care sunt verificate şi aprobate de client. De asemenea, fiecare etapă de implementare se bazează pe deciziile asumate de client, inclusiv în ceea ce priveşte timingul, achiziţia de echipamente etc. Plata serviciilor este corelată cu îndeplinirea etapelor, conform planurilor aprobate de client".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb