Directorul general al Apple Tim Cook va propune Congresului modificarea legislaţiei privind taxele astfel încât să încurajeze companiile americane să aducă în ţară o parte din profiturile generate în străinătate şi transferate către paradisuri fiscale, în vederea minimizării costurilor fiscale.
În cadrul unor interviuri, Cook a făcut câteva precizări privind mărturia pe care intenţionează să o depună săptămâna viitoare într-o comisie de investigaţii din Congres, care anchetează companiile ce apelează la diverse manevre contabile pentru a-şi reduce contribuţiile fiscale, transmite Bloomberg, citată de Mediafax.
Şeful Apple consideră că nivelul actual de taxare a profiturilor "repatriate" de corporaţii, de 35%, este prea ridicat.
Apple a atras atenţia autorităţilor americane, după ce a prezentat, în luna aprilie, un plan care prevede răsplătirea investitorilor prin răscumpărarea de acţiuni în valoare de 100 miliarde dolari până în 2015.
Guvernul şi Congresul sunt deranjate de metoda aleasă de Apple pentru a fianţa programul. Din rezervele de aproximativ 140 miliarde dolari, deţinute de companie, peste 100 miliarde sunt plasate în afara Statelor Unite. Astfel, pentru a evita taxa de 35%, Apple a decis să finanţeze răscumpărarea de acţiuni prin împrumuturi, o premieră pentru companie.
Moody's estimează că Apple va evita, astfel, cheltuieli fiscale de 9,2 miliarde dolari.
Cook a apărat poziţia Apple, afirmând că producătorul de electronice nu a transferat în străinătate profitul obţinut în SUA.
Comisia din Congres anchetează mai multe companii pentru astfel de practici, printre care Microsoft şi Hewlett-Packard.
În decembrie, Cook a afirmat că Apple va investi 100 de milioane de dolari pentru facilităţi de asamblare a computerelor Mac în SUA, decizie care ar putea crea 200 de locuri de muncă.
În ultimul an fiscal încheiat, Apple a înregistrat profituri de 40,4 miliarde de dolari în afara Statelor Unite, din care ar pierde 13,8 miliarde de dolari dacă ar aduce banii în ţară.