Şeful DNA cere MJ să solicite Parlamentului arestarea deputatului Trăşculescu

C.P.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 14 noiembrie 2012

Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a cerut, ieri, Ministerului Justiţiei să solicite Parlamentului arestarea deputatului Alin Trăşculescu, sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi fals. "Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a înaintat ministrului Justiţiei solicitarea de a sesiza Parlamentul României - Camera Deputaţilor pentru a cere, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituţia României, art. 24 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi art. 193 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, încuviinţarea arestării deputatului Trăşculescu Alin Silviu, inculpat în dosarul nr. 336/P/2012, în sarcina căruia au fost reţinute următoarele infracţiuni: trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă şi instigare la infracţiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă", se arată într-un comunicat de presăX.

Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2012, inculpatul Alin Trăşculescu, în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Vrancea a unui partid politic, ar fi pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (denunţător în cauză), iniţial suma de 50.000 de euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 de euro. Banii au fost pretinşi cu ajutorul inculpatului Marian Valeriu Calotă care l-ar fi constrâns prin ameninţare pe denunţător să remită lui Trăşculescu sumele solicitate.

Pentru obţinerea acestor foloase, Trăşculescu ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiţii în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) şi asupra funcţionarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu atribuţii de verificare, avizare şi aprobare în derularea procedurii specifice aceluiaşi program, precum şi asupra reprezentanţilor unei societăţi comerciale, pentru a-i determina să deruleze o relaţie contractuală cu firma administrată de denunţător.

În 10 noiembrie 2012, Calotă a primit de la denunţător suma de 50.000 lei, pentru a fi remisă lui Trăşculescu, la cererea acestuia, susţin anchetatorii DNA. Cu această ocazie, procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 11 noiembrie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore.

Luni, 12 noiembrie 2012, Înalta Curte de casaţie şi Justiţie a dispus faţă de inculpatul Marian Valeriu Calotă arestarea preventivă pe un termen de 29 de zile.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a stabilit, luni, că nici ea, nici plenul nu se pronunţă în cazul deputatului PDL Alin Trăşculescu, întrucât reţinerea acestuia pentru 24 de ore a expirat, iar o cerere de ridicare a imunităţii nu a fost formulată.

"În acest moment, suntem în afara celor 24 de ore pentru care a fost reţinut Trăşculescu, prin urmare comisia nu mai are niciun obiect asupra căruia să se pronunţe, nici Camera nu are asupra a ce se pronunţa, întrucât nu există la această oră nicio cerere de ridicare a imunităţii lui Trăşculescu. Înaintăm către plen o informare cu privire la aceste aspecte", a declarat preşedintele Comisie juridice, Daniel Buda.

LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a transmis ieri Preşedintelui Camerei Deputaţilor cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Trăşculescu Alin-Silviu, formulată în dosarul 336/P/2012, de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb