Şeful Jandarmeriei - suspectat pentru purtare abuzivă

P. E.
Politică / 21 septembrie 2018

Cătălin Sindile (Sursa foto: Twitter)

Cătălin Sindile (Sursa foto: Twitter)

Şeful Jandarmeriei, Cătălin Sindile, a declarat, astăzi dimineaţă, la ieşirea de la Parchetul instanţei supreme, că i s-a adus la cunoştinţă că are calitatea de suspect, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă, în dosarul privind violenţele de la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei. La această oră, la Parchetul General este audiat Sebastian Cucoş, prim-adjunctul Jandarmeriei Române, care se afla la comanda instituţiei în 10 august.

Sindile a ieşit de la Parchet după aproximativ o oră.

"Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect, mi s-au adus la cunoştinţă faptele - complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă", a declarat Cătălin Sindile la ieşirea de la Parchet, conform News.ro

Şeful Jandarmeriei Române a mai spus că atât în plan personal, cât şi instituţional, are tot interesul să colaboreze cu anchetatorii.

Mai mulţi reprezentanţi ai Jandarmeriei Române au fost citaţi, vineri, la Parchetul instanţei supreme, pentru a fi anunţaţi că au calitatea de suspect în dosarul privind violenţele de la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei.

Astfel, au fost chemaţi la Parchetul General şeful Jandarmeriei Române şi prim-adjunctul Jandarmeriei Române, colonel Sebastian Cucoş, precum şi directorul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, maiorul Laurenţiu Cazan, cercetaţi pentru complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă. De asemenea, a fost citat vineri la Parchetul General şi comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică, secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din Ministerul Afacerilor Interne.

Procurorii militari au deschis un dosar penal în legătură cu modul în care au intervenit jandarmii în timpul protestului din 10 august.

Parchetul General anunţa la începutul acestei luni că la Secţia Parchetelor Militare au fost depuse 770 de plângeri penale de către persoane care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor.

Ministrul de Interne Carmen Dan şi comandantul Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române Cătălin Paraschiv au fost audiaţi marţi în Comisia pentru drepturile omului în legătură cu violenţele din 10 august. Carmen Dan a spus, la audierea din comisie, că ancheta internă declanşată la nivelul Jandarmeriei după protestul din Piaţa Victoriei a fost suspendată imediat după începerea cercetărilor de către Parchetul General.

La rândul său, Cătălin Paraschiv a spus că jandarmii pe care i-a coordonat au încercat să fie "cât mai puţin violenţi" şi să adopte o tehnică militară care să le permită să ţină la distanţă oamenii de clădirea Guvernului fără să folosească echipamentele din dotare, pe care însă legea le permite să le folosească în astfel de situaţii cum a fost cea de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Vedeam o scoala de dresaj pt pitbulli in SUA cum scoate caini echilibrati perfect pt paza .Nicio reactie faraordin si oprire instant la comanda.Cand vad comandanti militari ca accepta ca subordonatii lor sa isi piarda echilibrul in actiune ma gandesc cat de slaba e pregatirea psihologica a acestora.Ne permitem sa avem oameni dotati cu arme fara a fi perfect stapanipe mintea lor in orice situatie ? Cine a intoxicat psihologic cu informatia ca sunt 2 jandarni morti si de ce ? Apoi faza cu jandarmerita paralizata si altele.Trist..

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb