Şeful OMV spune că Nabucco este mai viabil ca oricând

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 27 aprilie 2012

Proiectul gazoductului Nabucco este în continuare viabil, în ciuda ameninţării cu retragerea grupului ungar MOL din acest proiect, a declarat, ieri, directorul general de la grupul energetic austriac OMV, Gerhard Roiss, într-un interviu acordat revistei "News", transmite Reuters. În acest interviu, Gerhard Roiss s-a referit la recenta descoperire semnificativă de gaze naturale făcută de OMV Petrom în sectorul românesc al Mării Negre, informează Agerpres: "Am găsit acolo o cantitate semnificativă de gaze naturale şi avem nevoie mai mult ca oricând de o conductă pentru a transporta gazele naturale în Europa Centrală".

Domnul Roiss a reiterat că OMV este interesat în special de porţiunea de conductă care începe la graniţa Turciei cu Bulgaria şi se termină la centrul de depozitare Baumgarten din Austria. "Pentru noi este o ches-tiune secundară cine construieşte conducta de pe teritoriul Turciei. Important este să aducem gaz la Baum garten şi de acolo în restul Europei", a precizat directorul OMV.

Gerhard Roiss a mai spus că în a doua jumătate a anului următor ar putea fi semnate contracte cu proprietarii uriaşului zăcământ Shah-Deniz din Azerbaidjan, iar livrările de la acest zăcământ ar putea începe în 2017-2018 cu un volum anual de 10 miliarde metri cubi. Însă OMV intenţionează ca, după alţi doi ani, să înceapă să livreze gaze şi de la recenta des-coperire din Marea Neagră. "Vom începe cu cel puţin 10 miliarde metri cubi din Azerbaidjan şi în anii următori vom continua să umplem Nabucco. Gazul natural din Azerbaidjan este doar începutul", a precizat directorul OMV.

MOL: Suntem gata să vindem participaţia la proiectul Nabucco

Grupul ungar de petrol şi gaze MOL este gata să vândă participaţia deţinută la consorţiul Nabucco, care dezvoltă proiectul gazoductului, întrucât este îngrijorat în privinţa costurilor, asigurării aprovizionării cu gaze naturale şi managementului, potrivit directorului general al MOL, Zsolt Hernadi, citat de Reuters. "Am semnalat că suntem gata să ne vindem acţiunile dacă este necesar (...) trebuia să trimitem acum un semnal foarte, foarte puternic că nu suntem dispuşi să finanţăm aşa ceva în continuare", a mai spus Hernadi, care ocupă şi postul de preşedinte al grupului, după reuniunea anuală a acţionarilor MOL, potrivit Mediafax.

MOL şi-a exprimat îndoielile în legătură cu Nabucco în mai multe rânduri începând din 2010, din cauza incertitudinii costurilor, asigurării aprovizionării cu gaze naturale şi a îngrijorării privind structura şi managementul, a anunţat MOL săptămâna aceasta, când a notificat că nu va finanţa bugetul pe acest an al consorţiului care ar trebui să construiască Nabucco.

Finanţarea până în prezent a Nabucco a costat MOL circa 20 de milioane de euro, iar consorţiul Nabucco Gas Pipeline International nu este condus adecvat, a spus Hernadi.

Europa Centrală şi de Est are nevoie de surse alternative de aprovizionare, dar nimeni nu a răspuns la întrebări esenţiale privind sursele de gaze ale Nabucco, costuri, costuri de transport, iar acesta este motivul pentru care MOL nu va mai finanţa proiectul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb