Şeful "Porsche" preia conducerea "Volkswagen"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 septembrie 2015

Şeful "Porsche" preia conducerea "Volkswagen"

Actualizare 14:40 Fostul director de la Volkswagen, investigat penal pentru scandalul emisiilor

Procuratura din Germania a lansat astăzi o investigaţie penală împotriva fostului director general al grupului Volkswagen, Martin Winterkorn, după ce producătorul auto a trişat în testele privind emisiile poluante ale unora dintre automobilele diesel, relatează Bloomberg.

Ancheta va viza "acuzaţiile de fraudă în vânzarea de vehicule ale căror teste de emisii poluante au fost manipulate", au precizat procurorii din oraşul Braunschweig într-un comunicat de presă difuzat luni.

Potrivit sursei citate, grupul Volkswagen a depus la rândul său o plângere penală în acest caz. Procurorii vor stabili cine este responsabil pentru manipularea testelor.

(S.G.)

------------

Actualizare 13:20 Erste: Scandalul VW poate afecta exporturile de componente auto ale României în Germania

Audi: "2,1 milioane de maşini au fost echipate cu motoare modificate"

Impactul negativ al scandalului emisiilor poluante ale automobilelor diesel ale Volkswagen asupra României ar trebui să se rezume la exporturile de componente în Germania, care reprezintă circa 1% din PIB, respectiv 2,9% din exporturile totale, potrivit unei analize Erste pentru regiunea ECE.

"Dacă situaţia se va înrăutăţi şi se va extinde la alţi mari producători de automobile din Germania sau Franţa, atunci va fi afectată o parte mai mare din exporturile României, inclusiv de maşini şi kituri de componente", se arată în analiza realizată de Erste.

Totodată, Erste nu exclude o posibilă scădere a importurilor de automobile ale României, în cazul în care criza emisiilor automobilelor diesel se va agrava, ceea ce ar reduce decalajul dintre contribuţia importurilor şi exporturilor la creşterea economică.

Potrivit Erste, scandalul nu va avea o impact mare asupra producţiei auto din Europa Centrală şi de Est (ECE), dacă va rămâne limitat la motoarele diesel ale VW.

Tot în contextul scandalului DieselGate, Reuters transmite că Audi, divizia de maşini de lux a grupului Volkswagen (VW), a anunţat că 2,1 milioane de maşini pe plan global au fost echipate cu acel software care permitea vehiculelor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu şi în timpul operaţiunilor normale.

Aproximativ 1,42 milioane de vehicule Audi, dotate cu motoare care îndeplinesc standardele de emisie EU5, sunt afectate în Europa Occidentală, 577.000 în Germania şi aproape 13.000 în SUA, a confirmat luni un purtător de cuvânt al Audi.

Printre modelele afectate se află: A1, A3, A4, A5, A6, TT, Q3 şi Q5, a anunţat oficialul companiei germane.

(S.G.)

--------------

Actualizare 12:40 Surse: Şefii de la Volkswagen, Audi şi Porsche au fost suspendaţi

Şefii Departamentelor de cercetare-dezvoltare de la divizia de maşini de pasageri a Volkswagen (VW), precum şi cei de la Audi şi Porsche au fost suspendaţi din funcţii, din cauza scandalului legat de manipularea testelor privind nivelului emisiilor, au declarat astăzi pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Vineri, la reuniunea Board-ului de supervizare a grupului VW, s-a stabilit că unii angajaţi ai companiei germane vor fi îndepărtaţi până când se va finaliza ancheta

(S.G.)

---------------

Grupul german "Volkswagen" AG (VW), cel mai mare constructor auto din Europa, l-a numit vineri, în funcţia de director executiv, pe Matthias Müller, şeful diviziei "Porsche".

"Matthias Mueller are puternice calităţi strategice, corporative şi sociale", a afirmat preşedintele board-ului de supraveghere al companiei, Berthold Huber, adăugând: "Apreciem abordarea lui critică şi constructivă".

Matthias Müller, în vârstă de 62 de ani, a condus divizia de autoturisme sport "Porsche" în ultimii patru ani.

Numirea lui Müller vine după ce, săptămâna trecută, directorul executiv al "Volkswagen", Martin Winterkorn, şi-a prezentat demisia pe fondul scandalului emisiilor, izbucnit în SUA.

După numirea sa, Müller a declarat: "Cea mai urgentă sarcină a mea este să recâştig încrederea în Volkswagen Group, cu maximă transparenţă (...) Sub mandatul meu, Volkswagen va face tot ce poate ca să dezvolte şi să implementeze cele mai stricte standarde de conformitate şi guvernanţă în industria noastră".

Grupul "Volkswagen" este acuzat că a trişat la testele autorităţilor SUA privind emisiile vehiculelor comercializate pe piaţa americană, prin instalarea unui software care le permitea maşinilor să îndeplinească standardele de poluare în timpul verificărilor, dar nu şi în timpul operaţiunilor normale, conform Agenţiei pentru Protecţia Mediului din SUA.

Reprezentanţii VW au recunoscut că au falsificat datele la testele din SUA şi au anunţat că 11 milioane de vehicule diesel vândute în întreaga lume au fost echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor de poluare.

Numai în SUA, amenzile totale în acest caz ar putea ajunge la 18 miliarde de dolari. Compania şi-a constituit provizioane de 6,5 miliarde de euro, în trimestrul al treilea, pentru acoperirea costurilor legate de acest caz.

Cele două societăţi mixte deţinute de "Volkswagen" în China, "FAW-Volkswagen" şi "Shanghai Volkswagen", au anunţat că nu produc niciunul dintre vehiculele implicate în scandalul emisiilor. Guvernul chinez nu a cerut, până la închiderea ediţiei, o anchetă privind maşinile diesel de la VW.

Agenţiile de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) şi Moody's au avertizat că ar putea retrograda ratingul VW, din cauza scandalului privind emisiile.

"Ne aşteptăm ca Volkswagen să înregistreze costuri substanţiale pentru corectarea motoarelor maşinilor afectate şi este posibil să se confrunte cu amenzi de la autorităţile de reglementare", conform S&P.

La rândul său, Moody's a avertizat: "Daunele aduse reputaţiei Volkswagen în urma celui mai răsunător scandal din istoria companiei ar putea, în ultimă instanţă, afecta câştigurile viitoare ale acesteia".

Miercurea trecută, agenţia Fitch a plasat ratingul VW sub supraveghere, cu implicaţii negative.

La data de 24 septembrie, Comisia Europeană a solicitat tuturor celor 28 de state din UE să lanseze propriile investigaţii la nivel naţional cu privire la autoturismele diesel produse de "Volkswagen" pentru a putea stabili dacă şi cât de multe vehicule certificate în blocul comunitar au fost echipate cu sisteme ce încalcă standardele de poluare.

În România, Registrul Auto Român (RAR) a contactat reprezentanţa locală a "Volkswagen", cerându-i transmiterea, în cel mai scurt timp, a listei modelelor pentru care s-au folosit dispozitive de manipulare a emisiilor poluante.

"Volkswagen" a manipulat în Germania testele privind nivelului emisiilor la 2,8 milioane de maşini, a anunţat vineri ministrul german al transporturilor, Alexander Dobrindt, adăugând: "Pe baza datelor noastre, camionetele şi maşinile fabricate de Volkswagen sunt, de asemenea, echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare".

Scandalul emisiilor de la "Volkswagen" va afecta şi rivalii francezi ai companiei, PSA "Peugeot Citroen" şi "Renault" SA, conform Bloomberg.

"Europa se va confrunta cu o scădere a vânzărilor în special pe segmentul maşinilor mai mici. Cu modelele compact de tipul Peugeot 208, Renault Clio şi VW Polo, nu le poţi pretinde clienţilor costurile suplimentare care sunt necesare pentru ca maşinile să îndeplinească cerinţele autorităţilor de reglementare", a apreciat Sascha Gommel, analist la "Commerzbank" AG.

Modelele cu motoare diesel au reprezentat, anul trecut, 53% din înmatriculările de maşini noi în Europa, în scădere faţă de 55% în 2011, potrivit Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). În SUA, proporţia este de aproximativ 1%.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pe vremuri, in est asta se numea rotatia cadrelor. In germania se numeste urinar pe restul lumii. Wolkswagen stia ce face, a facut a luat din cauza asta o felie uriasa din piata auto, alti oameni de la alte firme au ramas someri dar nimeni nu merge la bulau pentru c nemtii nu merg la bulau. La noi pentru nemti se inventeaza conceptul de regie de interes regional pentru a nu fi nici local nici national si a putea fi unsi presedinti. Winterkorn poate fi reciclat la Porsche pentru ca VW cotele de piata nu le mai da inapoi cat e haul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb