ŞEFUL SIE, DESPRE CAMPANIA DE RECRUTARE A SPIONILOR PE FACEBOOK: "Sunt într-adevăr mulţi care sunt interesaţi"

M. I.
Politică / 5 iunie 2016

"Sunt într-adevăr mulţi care sunt interesaţi"

Mihai Răzvan Ungureanu, şeful Serviciului de Informaţii Externe (SIE), a declarat ieri, referitor la recrutările făcute pe Facebook de instituţia pe care o conduce, că este cât se poate de firesc să încerce mărirea atractivităţii, ca orice altă "instituţie modernă".

"Este cât se poate de firesc să încercăm să mărim atractivitatea Serviciului şi a unei cariere în SIE către cei de vârstă relativ tânără şi fiind cu bună instrucţie academică şi care sunt în căutarea unei cariere interesante, foarte provocatoare, cu toate restricţiile pe care inevitabil le atrage. Ca orice altă instituţie matură şi modernă într-un stat, îi invităm pe toţi cei care sunt interesaţi într-o carieră de acest fel, specială în modul complex al cuvântului, să îşi încerce forţele", a afirmat Ungureanu, potrivit Mediafax

Şeful SIE a precizat că examenele nu sunt simple pentru o carieră în domeniu şi că sunt interesaţi de "oameni foarte buni, foarte corecţi, foarte dedicaţi în viitor carierei în interioriul Serviciului de Informaţii Externe, foarte, foarte ataşaţi de România".

Ungureanu a menţionat că după completarea formularului de pe site, candidaţii vor trece prin "proceduri multiple" până la recrutare. "Sunt întradevăr mulţi care sunt interesaţi. «Sita» are însă ochiurile foarte mici", a subliniat şeful SIE.

Serviciul de Informaţii Externe (SIE) îndeamnă utilizatorii Facebook, prin intermediul unui anunţ sponsorizat al paginii "Agenţia secretă" şi prin propriul site, să-şi testeze "abilităţile de spion" cu ajutorul unui joc, ca parte a campaniei de recrutare al cărei public-ţintă sunt tinerii.

Serviciul de Informaţii Externe (SIE) a lansat la începutul lunii mai o campanie online de promovare a ofertei de carieră, prin intermediul reţelei de socializare Facebook şi platformei Google, îndemnând la testarea abilităţilor prin trei tipuri de test: situaţional, de cultura generală şi de inteligenţă, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb