Seimul polonez a aprobat legea conversiei creditelor acordate în franci elveţieni

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 7 august 2015

Seimul polonez a aprobat legea conversiei creditelor acordate în franci elveţieni
CĂLIN RECHEA

Acţiunile băncilor poloneze au înregistrat ieri scăderi semnificative la WSE (Warsaw Stock Exchange) după ce Seimul, camera inferioară a Parlamentului, a aprobat legea conversiei creditelor acordate în franci elveţieni.

WIG-Banki, indicele acţiunilor bancare listate la WSE, a scăzut ieri cu peste 6%, iar faţă de nivelul maxim înregistrat în acest an, de 8.350, declinul este de peste 22% (vezi grafic).

Acţiunile băncilor care au portofolii importante de credite în CHF au suferit cel mai mult. Bank Millenium (MIL), Getin 2

Bank (GNB) şi PKO Bank Polski (PEO), cea mai mare bancă din ţară, au înregistrat scăderi intraday de 25%, 17% şi 8,9%.

Reacţia negativă a investitorilor a fost determinată de aprobarea unei variante a proiectului de lege care prevede că 90% din costul conversiei va fi suportat de bănci, în timp ce aşteptările de pe piaţă indicau împărţirea egală a costurilor între creditori şi debitori.

Pentru a fi aplicată, legea trebuie aprobată şi în Senat şi apoi semnată de preşedinte. În condiţiile intrării în vigoare a legii, costurile pentru sistemul bancar vor depăşi semnificativ estimarea iniţială, de 9 miliarde de zloţi (2,34 miliarde de dolari), după cum scrie Bloomberg.

Compania de brokeraj Trigon din Varşovia estimează că noua lege va determina costuri de 19 miliarde de zloţi pentru sistemul bancar în următorii trei ani.

Conform legii, creditele acordate în franci elveţieni vor fi convertite în zloţi la cursul din ziua conversiei, fiind stabilite şi o serie de criterii de eligibilitate.

Warsaw Business Journal scrie că pot beneficia de prevederile legii proprietarii apartamentelor cu o suprafaţă de până la 100 de metri pătraţi şi ai caselor de până la 150 de metri pătraţi care sunt utilizate ca reşedinţă primară.

Aceste restricţii nu se aplică familiilor care au cel puţin trei copii.

În primul an de aplicare a legii, conversia se va face cu prioritate în cazurile unde se înregistrează un raport de peste 120% între valoarea creditului ipotecar şi cea a garanţiei, după cum mai arată WBJ.

Cea mai mare parte a creditelor ipotecare în franci elveţieni a fost acordată în 2007 şi 2008, când rata de schimb era de circa 2,5 zloţi pentru un franc. În prezent, cursul PLN/CHF este de circa 3,9.

Vicepreşedintele Asociaţiei Băncilor din Polonia consideră că legea adoptată de Seim este o farsă, după cum scrie cotidianul Gazeta Wyborcza, fiind profund marcată de un populism specific perioadei pre-electorale, în condiţiile în care alegerile generale din Polonia vor avea loc în octombrie 2015.

Pentru unele bănci, cum este cazul Getin Noble Bank, costul conversiei poate depăşi profitul anual estimat şi reprezintă o ameninţare la adresa stabilităţii instituţiilor financiare. Din acest motiv, Autoritatea de Supraveghere Financiară apreciază că Senatul trebuie să evalueze atent consecinţele adoptării legii pentru stabilitatea sistemului bancar.

Scăderea masivă a acţiunilor bancare la Bursa din Varşovia a determinat o depreciere semnificativă a activelor fondurilor private de pensii, cu 2,2 miliarde de zloţi, conform datelor de la Comisia de Supervizare Financiară preluate de Gazeta Wyborcza, până la 153,7 miliarde de zloţi.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. somn usor isarescu.sforrrrr

    1. Din pacate nu dl. Isarescu trebuie sa faca conversia. Observ ca foarte multi dintre comentatori il impovareaza pe dl. Isarescu cu aceasta responsabilitate. (totusi, guvernatorul a spus, in repetate randuri ca povara trebuie impartita egal intre parti, va amintiti?). Aceasta este treaba Parlamentului. Observati ca in Polonia legislativul a transat problema.

      De asemenea, ce nimeni nu pare sa observe este ca, in articol se specifica ca rata de conversie este cea din ziua conversiei? Unde este avantajul pentru client? Si, de aici, de unde mai apar pierderi pentru banci? Ceva imi scapa! 

    Încet, încet se face dreptate. Sigur, în Europa civilizata și nu la noi dar poate ne trezim și noi... Cinste clasei politice din Polonia! Uite de ce Polonia e unde e iar noi am rămas unde am rămas.

    Să se facă odată și la noi conversia această

    dar să fie în favoarea clienților nu în favoarea bancilor,  

    Băncile au câștigat enorm în urma cursului valutar.

    Este vremea să câștige și clienții. 

    Lasa ca si la unguri s-a intamplat la fel cand s-a facut conversia si dupa 1 an bancile si bursa au reintrat crestere si profit. Si apoi, si bancile dau faliment, nu numai debitorii.

    1. Scrie un articol despre asta poate asa o sa-l publice Bursa si bancile o sa faca ciocu mic

    Lasa ca si la unguri s-a intamplat la fel cand s-a facut conversia si dupa 1 an bancile si bursa au reintrat crestere si profit. Si apoi, si bancile dau faliment, nu numai debitorii.

    in timp ce la noi Isarescu asteapta sa treaca caldura ca sa gaseasca o modalitate de mediere intre banci si clienti, polonezii iau masuri concrete. si ungurii au luat. romanii sunt mai multi si mai prosti, la fel ca in comunism. nu am invatat nimic din comunism, din pacate si nici din 25 de ani de blestemata tranzitie

    uite ca la unii se poate!

    o fi citit si isarescu acest articol? 

    Isarescu iar se face ca nu vede,nu stie,nu aude.

    Uite ca din nou la alti se poate Domnule Pisarescu

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb