Puternicul seism produs astăzi într-o regiune montană din sud-vestul Chinei s-a soldat cu "cel puţin 26 de morţi şi zeci de răniţi", informează Xinhua şi AFP, citând autorităţile locale, a transmis Agerpres.
Puternicul seism produs azi într-o regiune montană din sud-vestul Chinei s-a soldat cu cel puţin 150 de morţi, informează Xinhua, citând autorităţile locale.
Un prim bilanţ al autorităţilor indica moartea a 26 de locuitori şi rănirea altor 79 în municipalitatea Zhaotong, cea mai afectată de seism.
Cutremurul înregistrat la ora locală 16:30 în Zhaotong, provincia Yunnan a avut magnitudinea 6,5 conform serviciilor chineze de seismologie (6,1 potrivit serviciilor americane de seismologie USGS) şi s-a produs la o adâncime de circa 12 km.
Cutremurul a dărâmat sau avariat numeroase clădiri, mai ales din cele vechi şi rezidenţiale. Poliţia, forţele paramilitare şi serviciile de salvare au fost mobilizate în zonă. Autorităţile au decis trimiterea în regiunea afectată a 2000 de corturi, 3000 de paturi şi 3000 de pături.
Localitatea cea mai afectată, Ludian, este formată din şapte comune cu o populaţie totală de 265.900 de locuitori, precizează Xinhua, care aminteşte că în septembrie 2012 un alt cutremur cu magnitudinea 5,7 produs în aceeaşi regiune s-a soldat cu peste 80 de morţi şi 800 de răniţi, iar în 1974 un seism cu magnitudinea 7,1 a provocat peste 1400 de morţi.